Craiova: Contrabandişti de ţigări

Craiova: Contrabandişti de ţigări

524
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În data de 21.09.2012, au fost introduşi în arestul IPJ Dolj pe bază de ordonanţă de reţinere S.FLORIN, 38 de ani, din Craiova şi V.MARIN, 54 de ani, din aceeaşi localitate, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea de ţigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, deţinerea, depozitarea şi vânzarea de astfel de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă..
În cursul zilei de ieri, în cadrul activităţilor de urmărire penală efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Dolj, au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare în Craiova, ocazie cu care, la două imobile deţinute sau folosite sub diverse forme de cei doi inculpaţi au fost identificate 16.176 pachete de ţigări, diverse mărci, fără timbru de marcaj românesc ori cu timbre din Republica Muntenegru.
Din investigaţiile efectuate, s-a stabilit faptul că aceste ţigări au fost achiziţionate, depozitate şi urmau a fi comercializate de cei doi, în mod ilegal, în municipiul Craiova şi alte localităţi din judeţul Dolj.
Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă al IPJ Dolj şi Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, întreaga activitate beneficiind de suportul tehnic şi informativ al Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova.
Ţigările au fost predate DRAOV Craiova, care a stabilit că prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata accizelor şi taxelor vamale în cauză se ridică la suma de 115 997 lei.
Măsura reţinerii celor doi inculpaţi a avut în vedere şi faptul că aceştia au mai făcut obiectul unor cercetări sau sancţiuni contravenţionale privind comercializarea de ţigări provenite din contrabandă.
În cursul zilei de astăzi, inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.