Orice obiect, fie el mai vechi sau mai nou, poate, cel puţin formal, să reconstituie o lume, după principiul pars pro toto. Şi astfel, speculând în continuare, obiectul fiind parte în lume poate să aibă rol dramatic, rol care nu mai este determinat doar de funcţionalităţile lui, ci şi de dreptul lui de a avea încărcături simbolice, estetice, semantice etc. aparte. Dincolo de faptul că obiectul este mediator între lumi chiar diferite, în timp şi spaţiu, el este o remarcabilă punte de comunicare, de deschidere, de înţelegere. Iată de ce în acest context, primitivul poate să comunice cu civilizatul. Este adevărat că primul va fi atras de ceasul călătorului iar acesta de totemurile celuilalt.
Am comis această succintă pledoarie pentru obiect, tocmai pentru a ajunge la rolul preeminent pe care îl are restaurarea în acest cadru şi în general. Dar când ne gândim la restaurare trebuie să avem, adiacent, dar esenţial, în vedere că definirea ei se bazează (şi se motivează, totodată) pe autenticitate.
În legătură cu felul cum restaurăm obiectele au fost, încă mai sunt discuţii legate de cuantumul intervenţiei. Cât şi cum intervenim în intimitatea, uneori în pântecele obiectului. Unde trebuie să ne oprim şi care sunt nuanţele acestei staţionări ?!!! Acestea sunt întrebări fireşti pe care şi le pun frecvent restauratorii, numai că ei trebuie să-şi răspundă, de fiecare dată, corect. Asta pentru că în această meserie/artă nu ai dreptul să greşeşti.
Orice intervenţie pe un obiect de patrimoniu este, sau trebuie să fie, semnul major al responsabilităţii faţă de obiect care şi el este tot un semn; unul cultural, unic, care simbolizează transcendenţa şi care, cum spuneam, poate să reorganizeze şi să însufleţească lumea/lumile.
Totdeauna am crezut că un salon de restaurare este, dincolo de expoziţia propriu-zisă un spaţiu, cu o dublă încărcătură emoţională. Pe de o parte emoţia receptorului faţă de obiectul restaurat, de cealaltă parte, a restauratorului care se află, precum artistul, în faţa „examenului”/exerciţiului receptării şi aprecierii valorice. Este şi Salonul de Restaurare tot o carte care poate fi apreciată, lecturată cu plăcere sau… dimpotrivă.
Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, o spunem cu mândrie, este de bună vreme un centru important al restaurării româneşti, graţie, desigur, Laboratorului de Restaurare Conservare.
Şi anul acesta participările din ţară sunt generoase. Le mulţumim şi pe această cale tuturor instituţiilor şi colegilor care ne-au onorat.
Bun venit la Craiova!
Manager,
Dr. Florin Ridiche
Sursa: http://www.oltenasul.ro
