DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

364
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Vineri, 28.09.2012, ora 1630, pe str. Nicovalei din Craiova, efective din cadrul Biroului  Rutier Craiova l-au depistat pe G.CAROL, 24 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

În cauză poliţiştii craioveni au întocmit dosar de cercetare penală conform prevederilor OUG 195/2002R.

 

 

La data de 29.09.2012, ora 0215, pe strada Al. Macedonski din Craiova, poliţiştii rutieri aflaţi în executarea serviciului l-au depistat pe I.ARMAND, 32 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat până în luna decembrie a.c.

Şi pe numele acestuia  poliţiştii rutieri au întocmit dosar de cercetare penală conform prevederilor OUG 195/2002R

 

  •  

 

Vineri, 28.09.2012,în jurul orei 17:45, în comuna Giubega, lucrători din cadrul Poliţiei Băileşti – Compartimentul Rutier aflaţi în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier l-au depistat pe D.DORU, 48 de ani, din Strehaia, judeţul Mehedinţi în timp ce conducea un autoturism  având o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere  a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

         La data de 28.09.2012, în jurul orei 22.30, pe strada C-tin Brâncoveanu din Craiova, o patrulă mobilă de siguranţă publică l-a depistat pe M.ADRIAN, 47 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fiind condus la Spitalul nr. 1 Craiova, în vederea recoltării de probe biologice, craioveanul a refuzat recoltarea probelor, refuzând totodată să dea orice fel de declaraţii.

În cauză poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările conform prevederilor OUG 195/2002R.

 

 

 

 

Sâmbătă, 29.09.2012, în jurul orei 12.30, în Calafat, pe str. A.I.Cuza, poliţişti din cadrul Formaţiunii Rutiere Calafat l-au depistat în trafic pe G.MIRCEA, 51 ani, din Municipiul Rîmnicu-Vîlcea, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulaţie.

Pe numele celui în cauză s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 rep.

 

 

Ieri, 29.09.2012, la ora 20.30, în comuna Apele Vii, lucrători ai Secţiei 12 Poliţie Daneţi l-au depistat pe N.M., de 17 ani, din localitate, în timp conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

Tânărului de 17 ani i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

 

 

La data de 29.09.2012, ora 0450, o echipă de siguranţă publică formată din poliţişti ai Secţiei 3 Poliţie Craiova și jandarmi din cadrul GJMb Craiova în timp ce executa serviciul de patrulare a oprit pentru verificări un autoturism la volanul căruia a fost identificat C.FLORIN, 33 de ani, din comuna Mârşani, judeţul Dolj.

Fiind testat cu aparatul etilotest conducătorului auto i-a rezultat o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autoturism pe drumurile publice. 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.