IJJ Dolj: Ameninţare cu cuţitul la Giurgiţa

IJJ Dolj: Ameninţare cu cuţitul la Giurgiţa

314
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

cutit IJJ Dolj: Ameninţare cu cuţitul la Giurgiţa poze
Duminică, 30 septembrie a.c., în jurul orei 01.20, jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Segarcea, din cadrul I.J.J. Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice în localitatea Giurgiţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona discotecii din localitate, o persoană a fost ameninţată cu un cuţit.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului unde l-au depistat pe C.A., de 29 ani, din Giurgiţa, care, la vederea echipajului de jandarmi a aruncat cuţitul ce îl avea asupra sa, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că acesta, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, a ameninţat cu cuţitul pe S.B. aflat în zona discotecii.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port al cuţitului, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi ameninţare, fapte prevăzute de art.2 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 206 C.P., urmând să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare
Cuţitul cu lama în lungime de 8 cm. a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

button IJJ Dolj: Ameninţare cu cuţitul la Giurgiţa poze
Sursa: http://www.oltenasul.ro



1 COMENTARIU

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     28-03-2009
    Mesaje
    118

    Uoaaau!!! Fantastic!!!
    Nu-mi vine să cred, 8 cm??? Superb, mirific!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.