Permisul OBLIGATORIU de conducere pentru mopede, aprobat de deputaţii jurişti

Permisul OBLIGATORIU de conducere pentru mopede, aprobat de deputaţii jurişti

342
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Comisiile juridică şi de industrii ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, un raport favorabil la proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede.
“Concret, cei care vor putea să conducă pe drumuri publice mopede, acele vehicule care intră în categoria mopedelor, trebuie să fie posesorii unui permis de conducere special pentru conducătorii de mopede şi vor da un examen special construit şi destinat celor care vor conduce aceste modepe”, a precizat vicepreşedintele Comisiei juridice Bogdan Ciucă.

El a explicat că, dacă cel care vrea să conducă mopedul, scuterul are deja un permis de conducere pentru alte categorii de vehicule, nu va mai trebui să obţină acest permis.

“Dacă aceştia nu deţin niciun permis de conducere pentru niciun tip de autovehicul pe drumurile publice, vor trebui să dea un examen special organizat cu reguli speciale destinate celor care doresc să conducă aceste mopede”, a agăugat Ciucă.

Ciucă a arătat că această modificare este necesară având în vedere că, statistic, au fost foarte multe accidente, unele cu urmări foarte grave în care au fost implicaţi cei care conduceau mopede deoarece nu aveau cunoştinţe nici despre semne de circulaţie, nici despre reguli de prioritate.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect. Proiectul a fost adoptat de Senat în 17 septembrie.

În luna aprilie, Guvernul a decis introducerea, începând din 2013, a permisului de conducere obligatoriu pentru mopede şi alte vehicule ai căror proprietari sunt scutiţi în prezent de această obligaţie, proiectul de lege fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Şeful Direcţiei Rutiere declara atunci că din ianuarie 2013 va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopede, tricicluri cu motor de până la 15 kilowaţi, precum şi pentru motociclete A1 şi A2.

 

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.