Cupa României la Cros, în parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal

Cupa României la Cros, în parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal

343
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Zeci de sportivi vor alerga, vineri, în parcul „Constantin Poroineanu” din municipiul Caracal pentru a obţine calificarea în finala Cupei României la Cros, ce se va desfăşura la Băile Felix în perioada 9-10 noiembrie. La start se vor alinia categorii de copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori. Participanţii vor primi diplome şi tricouri.

Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Olt, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Slatina şi Clubul Sportiv Şcolar Caracal.

„Ne aşteptăm la o participare numeroasă”

Organizatorii speră ca la start să se alinieze peste 100 de participanţi. Concursul este destinat atât băieţilor cât şi fetelor.

 

„Ne aşteptăm la o participare numeroasă, aproximativ 120 de persoane. Acţiunea este prinsă în calendarul competiţional. Cei care se vor califica vor participa la finala Cupei României. Sperăm ca toţi participanţii să dea dovadă de spirit de fair-play”, a spus Gabriela Răduţescu, reprezentant al DJTS Olt.

Marţi, în sala de sport din cadrul Şcolii Eugen Ionescu a fost organizat concursul la tenis de masă „Cupa de Toamnă”. Concursul a fost rezervat tuturor grupelor din cadrul CSS-LPS Slatina. DJTS Olt le-a oferit câştigătorilor diplome şi tricouri.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.