Încă opt străzi şi toţi slătinenii vor avea reţea de apă

Încă opt străzi şi toţi slătinenii vor avea reţea de apă

247
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În campania electorală pentru alegerile locale din acest an, viitorul primar, alături de echipa sa, promitea îmbunătăţirea acestor doi indicatori ai nivelului de civilizaţie – apa şi canalizarea. Promisiunea făcută cetăţenilor era ca până la sfârşitul anului 2013, toate străzile din oraş să aibă reţea de alimentare cu apă.

„În momentul de faţă, prin Compania de Apă, este în plină derulare etapa a patra a extinderii reţelelor de apă. S-a introdus reţeaua pe străzile Oltului, Mărăşeşti Poienii şi Dealul Viilor. Urmează pe străzile Orhideelor, Mircea Botez şi Izvorului. Odată finalizate aceste lucrări ajungem la un procent de 98,5%. Mai sunt un număr de opt străzi, în general în zona de jos a oraşului, pe care, în primul semestru al anului 2013, vrem să introducem reţelele de apă”, a precizat viceprimarul Minel Prina.

Pe lângă lucrările de introducere a reţelei, municipalitatea a schimbat o serie de conducte, pentru creşterea calităţii apei.

 

„Pe strada Aleea Rozelor au fost înlocuiţi aproximativ 2.700 metri liniari de reţea de apă. Tot cu fonduri de la bugetul local am făcut şi intersecţia A.I. Cuza cu strada Tunari, unde am înlocuit o reţea de 300 de metri liniari. Permanent acolo aveam o denivelare, din cauza pierderilor foarte mari de apă. Odată cu realizarea acestei lucrări sperăm să nu mai avem nici probleme la carosabil”, a adăugat Minel Prina.

Canalizarea, la 92%

În privinţa canalizării, primăria vrea ca până în 2016 să ajungă la 92% străzi care dispun de reţele de canalizare. Din iunie, până în prezent a fost introdusă reţea pe străzile Nucului, Banului – peste pârâu, Grigore Alexandrescu, Oltului – partea de sud şi partea de nord care dă în Tudor Vladimirescu, Mărăşeşti şi Poienii.

„Urmează să atacăm străzile Alexe Marin, Kogălniceanu, Dealul Viilor, Orhideelor, Mircea Botez, Cazinoului, Grădiniţei, Cloşca, Izvorului şi Oituz. Dacă le terminăm pe acestea şi avem pe fonduri europene, cred că şi acest aspect va fi acoperit în 2013”, a spus viceprimarul Prina.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.