La deschiderea oficială a noului sediu, situat pe bulevardul Nicolae Titulescu, lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, au fost prezente oficialităţi locale: preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, cei doi vicepreşedinţi Marius Oprescu şi Ioan Ciugulea, viceprimarul Slatinei Minel Prina, dar şi şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Gabriel Ştefănescu.
„Pentru noi, Oltul, este o mare bucurie pentru că este prima regională, după 1989, care are sediul în Slatina. De regulă, toate regionalele s-au dus la Craiova, Vâlcea, Târgu Jiu. Prin aducerea Inspectoratului Teritorial pentru Controlul în Transportul Rutier la Slatina, cred că Victor Ponta a dovedit deja că este prietenul nostru, al judeţului Olt, şi sper să vină şi alte lucruri bune şi toate obiectivele pe care ni le-am propus împreună cu primul ministru, cu Guvernul României să devină realizabile. Am mare încredere în domnul director Braneţ, pentru că este un om care lucrează de foarte mult timp în acest sistem şi un bun profesionist, care, alături de colegii din cele cinci judeţe, sunt convins că va face o echipă bună”, a spus Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt.
ISCTR a fost creat în toamna anului trecut, în ideea unificării controlului în transportul rutier, preluând atribuţii ale ARR, RAR şi CNADNR.
„Noi controlăm în traficul rutier toate autovehiculele de marfă ce depăşesc 3,5 tone şi peste opt plus unu locuri la transportul de persoane. Efectuăm controlul în transport de marfă şi persoane fără a fi legaţi de poliţie sau de alte instituţii de control, dar, bineînţeles, avem colaborări cu toate acestea. Avem însă această calitate de a opri în trafic autovehicule şi de a verifica tot ce înseamnă transport începând de la timp de conducere, autorizaţie de transport, atestate, greutate, control tehnic”, a precizat inspectorul de stat Gabriel Ştefănescu.
Cinci judeţe, 40 de inspectori de trafic
Inspectoratul Teritorial răspunde de cinci judeţe: Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, şi are 40 de inspectori de trafic. În Olt sunt şase inspectori de trafic, care, promite şeful ISCTR, vor fi mult mai vizibili în trafic.
„Deocamdată nu avem toată infrastructura pentru a fi mai vizibili, avem câte o singură dubă de control în fiecare judeţ. Urmează să achiziţionăm autoturisme, cel puţin unul pentru fiecare judeţ, şi alte dube. Abia atunci vom putea spune că lucrăm mai bine, acum ne descurcăm cu ce avem, cu aceste mijloace de control preluate de la ARR”, a declarat Ştefănescu.
„Sunt instructori auto care n-au ce căuta acolo”
Primele controale de când sediul instituţiei a fost mutat la Slatina se axează pe verificările şcolilor de şoferi, multe, după cum spune şeful regional Mihai Braneţ.
„În Olt avem 31 de şcoli de şoferi, faţă de Dolj, care este un judeţ mai mare, unde sunt 33, cu doar două mai multe. Pentru că noi avem doar şase inspectori, am cerut ajutorul celor din Dolj şi am început încă de ieri (miercuri – n. red.) controalele. Am verificat două şcoli, iar până la sfârşitul săptămânii următoare sperăm să le terminăm pe cele din Slatina”, a spus şeful ITCTR, Mihai Braneţ.
Acesta admite un lucru foarte grav, actele şcolilor de şoferi nu sunt deloc în concordanţă cu realitatea găsită în teren: „În acte stau foarte bine, dar este adevărat că în realitate găsim instructori care nu ar trebui să fie acolo. Din păcate, nu noi îi autorizăm, ci ARR”.
Sursa: http://www.gazetanoua.ro