Peste patru kilograme bijuterii din aur şi sume importante de bani, confiscate...

Peste patru kilograme bijuterii din aur şi sume importante de bani, confiscate de poliţiştii olteni

582
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

La acţiune au participat poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi cu sprijinul DGIPI-SIPI Olt, Jandarmeria Olt, Poliţiei municipiului Slatina şi SOI Craiova.

 

Au fost efectuate 19 percheziţii, atât domiciliare, cât şi la sediile şi punctele de lucru ale firmelor implicate, de pe raza municipiului Slatina. Scopul acţiunii, potrivit poliţiştilor, a fost prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

 

„De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 4007,76 grame bijuterii din aur, precum şi sume de bani: 33.000 lei, 355 euro şi 53 dolari. Cercetările continuă, în vederea tragerii la răspundere penală a suspecţilor”, a declarat comisarul şef Mariana Tudor, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

 

Patru persoane audiate, una arestată

 

Tot joi, au fost organizate încă patru percheziţii, în Slatina, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, deţinere ilegală de arme letale şi neletale sau furturi de componenete auto şi furturi din autoturisme.

 

În urma acestor acţiuni, patru persoane din Slatina au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri. Împotriva uneia s-a luat măsura reţinerii, celelalte fiind cercetate în stare de libertate.

 

„În urma celor patru percheziţii, au fost ridicate bunuri şi documente, în vederea probării activităţii infracţionale. Cercetările continuă în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorilor”, a declarat comisarul şef Mariana Tudor.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.