În perioada următoare – Avioane Craiova va preda Armatei cele două aeronave...

În perioada următoare – Avioane Craiova va preda Armatei cele două aeronave reparate

503
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

 Fabrica de Avioane Craiova a semnat anul acesta, la Bucureşti, un contract-cadru cu Ministerul Apărării Naţionale pentru repararea şi întreţinerea aeronavelor de antrenament IAR 99 Şoim. Pentru început au fost reparate două aeronave, iar în legătură cu stadiul la care se află proiectul, în acest moment, liderul de sindicat, Victor Peţa a precizat ieri că lucrarea s-a executat, în sensul că tot ceea ce a depins de Fabrica de la Craiova s-a finalizat, acum aşteptându-se doar echipamentele care trebuiesc să sosească de la Bacău şi care vor fi montate pe cele două aparate de zbor.  ”Suntem în faza finală. Mai aşteptăm acum să vină de la fabrica din Bacău, echipamentele pe care le vom monta şi apoi vom preda aparatele de zbor Ministerului Apărării”, a declarat Victor Peţa.

Contract de 8,6 milioane lei

Victor Peţa

Ministerul Apărării Naţionale este principalul client al Fabricii de Avioane Craiova şi are în proprietate aproximativ 20 de aeronave care au fost fabricate de-a lungul timpului la Craiova. Situaţia financiară a Fabricii de Avioane Craiova este critică, de aproximativ un an existând probleme cu plata salariilor angajaţilor, iar acest contract a venit pentru salariaţi ca o gură de oxigen. Din câte  se ştie, în bugetul pe 2012 nu au fost alocaţi bani pentru repararea de avioane IAR 99, dar ministrul Apărării, Corneliu Dobroţoiu, a declarat când s-a semnat acest contract-cadru. Pentru repararea celor două aeronave, MApN va aloca 8,6 milioane lei.  ” Este bine în primul rând că s-a semnat un contract-cadru, care statuează unde vor fi reparate aparatele IAR 99 din dotarea Armatei.  După ce vom preda avioanele, vom aştepta ca MApN să vireze şi banii Fabricii de Avioane şi atunci, în mod cert, o parte semnificativă din aceşti bani va merge la salariaţi. Angajaţii trebuie să mai recupereze banii pe ultimele luni, în perioada următoare… “, a mai spus Peţa.

Mai sunt doar 296 de angajaţi

Tot la Fabrica de Avioane de la Craiova vor fi făcute şi reviziile periodice pentru avioanele de tip IAR 99. Liderul de sindicat a mai spus că deja s-a creionat un plan de afaceri pentru anul viitor, în sensul că MApN s-a hotărât să aloce fonduri pentru repararea avioanelor IAR 99 Şoim şi pentru 2013. “Am fost recent împreună cu doamna primar la domnul ministru Dobriţoiu şi am discutat şi pentru anul viitor, în sensul să continuăm colaborarea de anul acesta şi ni s-a spus că şi la anul, MApN va aloca fonduri SC Avioane SA Craiova pentru  ceea ce înseamnă reparare și service aeronave militare, discutându-se chiar de vreo trei, patru avioane”, a mai subliniat Victor Peţa. Fabrica de Avioane din Craiova mai are în prezent 296 de angajaţi, numărul lor diminuându-se constant după 1990, când uzina avea peste 4.700 de salariaţi. Fabrica a fost scoasă la privatizare de mai multe ori, însă acţionarul majoritar a rămas în continuare statul român. Noul director general al SC Avioane SA este Ioan Sava, care are mandat până în martie 2014.

 

Sursa: cvlpress.ro



1 COMENTARIU

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     29-05-2012
    Mesaje
    318

    Daca nu produci ceva al tau, care sa se si vanda pe piata si pentru care, ulterior, sa acorzi diverse servicii…degeaba.
    Fara investitii nu exista viitor. Proiectare,productie samd.
    Autoritatile locale trebuie sa inteleaga ca numai investitiile in astfel de mari proiecte pot asigura viitorul unei regiuni, nu fantani chinezesti de milioane intr-o zona defavorizata, care are nevoie de dezvoltare.
    Este mare pacat si incredibil ca nu se fac investitii in proiecte mari, de viitor, in ditamai capitala de regiune,cum este Craiova.
    Nu este necesar intotdeauna sa se investeasca sume colosale daca ai ceva minte si vointa.
    Pai, aia nu, aia nu, aia nu…Atunci cu ce ramanem? Crescatori de gaini pe maidan?! Asta credeti voi ca e viitorul Olteniei?!

    Corect ar fi ca Statul sa ia toate actiunile acum – 100%- pentru ca ceilalti actionari (asa cum se intelege din articol) stau pe acolo numai ca sa jumuleasca bani de pe urma muribundului.Statul face tot acolo. Ce rost au smecherii care detin actiuni la Avioane?!
    Sa ia Statul actiunile inapoi!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.