UPDATE Craiova: Cati Andronescu nu are soluţii pentru staţiunile de cercetare. Doar...

UPDATE Craiova: Cati Andronescu nu are soluţii pentru staţiunile de cercetare. Doar visuri cinefile şi poveşti strămoşeşti

927
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, a afirmat astăzi, în prezenţa ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ecaterina Andronescu, că partea de cercetare are nevoie de mai multă susţinere din partea autorităţilor, pentru ca în staţiunile pe care le administrează să poată fi puse în practică şi dezvoltate noi proiecte de cercetare.

“Dacă vrem să păstrăm patrimoniul acesta pentru generaţiile următoare, trebuie să dezvoltăm cercetarea în domeniul agriculturii şi trebuie să dezvoltăm, deci, Facultatea de Agronomie din Craiova, cea mai puternică din regiune. Universitatea are încă un centru de cercetări pe nisipuri, la Tâmbureşti, însă nu funcţionează cum ne-am dori noi să funcţioneze. Avem posibilitatea să dezvoltăm în condiţii optime cercetarea, cu sprijinul dumneavoastră, a celor care vă aflaţi aici, în sală, politicieni, profesori, colegi”, a afirmat Dănişor

Însă apelul reprezentantului instituţiei de învăţământ superior din Craiova nu a avut prea mult succes în faţa ministrului Educaţiei, care a pasat problema autorităţilor locale. Mai mult, i-a invitat pe aceştia să imortalizeze pe peliculă felul în care arată acum staţinile de cercetare şi cum vor arăta după ce vor fi modernizate: „Cred că domnul preşedinte al Senatului Universităţii o să treacă peste această stare de apăsare cu staţiunea, pentru că sunt convinsă că Universitatea, împreună cu autorităţile locale vor da sprijinul necesar, în aşa fel încât staţiunea să îşi schimbe înfăţişarea. Şi ca să vedeţi de unde porniţi, vă invit să-i faceţi un film, ca să ştiţi de unde aţi plecat şi unde o să ajungeţi, probabil nu peste foarte multă vreme, pentru că, iată, se întâmplă foarte multe lucruri în universităţile nostre, în şcolile noastre, despre care vorbim foarte rar”,  a afirmat Ecaterina Andronescu.

Restul discursului este o altă… poveste. Ministrul Educaţiei a mai istorisit, câteva minute bune, la Simpozionul prilejuit de aniversarea celor 65 de ani de existenţă a Facultăţii de Agronomie din Craiova, despre pământul strămoşesc, muncit cu trudă şi sudoare de oamenii din partea locului, iscând zâmbete în rândul auditoriului:  „Am putea porni de la întrebarea de ce este atât de important acest institute de ştiinţă a pământului. Este clar: pământul este cel care ne dă identitatea, pentru pământul românesc s-au bătut moşii şi strămoşii noştri, de multe ori plătind cu viaţa, aşa încât cred că pământul ţării noastre merită toată atenţia şi a învăţământului şi a ştiinţei de a-l prelucra. Agricultura nu se mai poate face ca acum 200-300 de ani şi cei care au dat naştere îînvăţământului de ştiinţe agricole aici, la Craiova, trebuie respectaţi pentru responsabilitatea pe care au avut-o pentru pământul nostru, faţă de generaţiile de tineri care trebuie să se pregătească, să ştie cum să hrănească pământul generaţiile de oameni care îl calcă în fiecare zi. (…) 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.