FC Caracal, ultimul meci pe teren propriu din acest an

FC Caracal, ultimul meci pe teren propriu din acest an

397
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Antrenorul secund de la FC Caracal, Marius Stoica, a declarat că în ultimele două etape caracalenii au meciuri grele, însă trebuie să obţină maximum de puncte. În ultima etapă, caracalenii vor întâlni Sportul Vişina Nouă, fosta echipă pregătită de Marius Stoica, însă „secundul” grupării caracalene susţine că meciul nu va fi unul special pentru el.

„Suntem pregătiţi pentru aceste ultime două meciuri cu Inter Clinceni şi Sportul Vişina Nouă, pe care trebuie să le câştigăm. Toate contracandidatele din serie gândesc la fel, dar noi trebuie să luăm maximum de puncte, deşi avem meciuri foarte grele. În ultima etapă întâlnim Sportul Vişina Nouă, o echipă care şi-a revenit, pe care eu o iubesc, unde am avut satisfacţii mari, am rămas în relaţii bune cu toată lumea de acolo. Din aceste motive, meciul cu Sportul Vişina Nouă nu este unul special pentru mine”, a spus Marius Stoica.

Antrenorul susţine că adversara caracalenilor de vineri este o echipă periculoasă în deplasare, aceasta câştigând la Domneşti, la Vişina şi la Voluntari.

 

„Inter Clinceni este o echipă periculoasă în meciurile din deplasare. Este şi ultimul meci al nostru de pe teren propriu şi trebuie să lăsăm o impresie bună. Am avut un parcurs bun în tur, cu o singură înfrângere. Trebuie să învingem Inter Clinceni”, a spus Stoica.

Antrenorul secund de la FC Caracal consideră că diferenţa faţă de liderul Inter Clinceni poate fi recuperată în retur.

 

„La prima vedere, avansul pe care îl are ACS Berceni este destul de mare, dar o înfrângere a lor ne poate aduce din nou în lupta pentru primul loc. Şi ei au dat semne de oboseală, etapa trecută au câştigat greu cu CS Tunari, în urma unui penalty inventat. Încercăm să ţinem pasul cu ei”, a spus Marius Stoica.

Partida dintre FC Caracal şi Inter Clinceni se dispută, vineri, pe stadionul „Parc” din Caracal, începând de la ora 14.00.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.