POLIŢIA RUTIERĂ RECOMANDĂ PRUDENŢĂ MAXIMĂ PE ŞOSELE

POLIŢIA RUTIERĂ RECOMANDĂ PRUDENŢĂ MAXIMĂ PE ŞOSELE

333
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

  

Având în vedere răcirea accentuată a vremii, căderea de precipitaţii sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să reducă viteza de deplasare şi să evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depăşirile pripite.

 

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.Pentru neechiparea corespunzătoare se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1.470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).

 

Poliţiştii recomandă şoferilor:

 

  • Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum şi de trafic.

 

  • Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire!

 

  • Este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.

 

 

  • Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

 

 

 

  • Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.

 

  • Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor.

 

  • Ţineţi cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat este recomanat sa menţineţi o distanta mai mare între maşina pe care o conduceţi şi cea din faţă!

 

  • În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni.

 

  • De asemenea, recomandăm pietonilor să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare numai trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.

 

 

Serviciul Rutier Dolj urează tuturor participanţilor la trafic drum bun şi fără evenimente rutiere!

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.