Conform reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, până acum, la nivelul judeţului, au fost identificate 5 cazuri suspecte de Trichinella Spiralis. Două dintre probele de carne infestate au fost descoperite în Craiova, iar restul de 3 în localităţile din împrejurimile municipiului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DSVSA Dolj, Costică Retea, pentru confirmarea rezultatelor, toate probele au fost trimise în Mehedinţi, întrucât Laboratorul Direcţiei nu a fost încă acreditat pentru detectarea trichinelozei prin metoda digestiei artificiale.
„Uniunea Europeană a impus noi reguli privind depistarea şi confirmarea Trichinellei Spiralis, printr-o metodă care încă nu este la dispoziţia noastră, însă aşteptăm acreditarea în acest sens. Până atunci, probele de carne sunt trimise în Severin, deoarece colegii noştri de acolo detectează carnea infestată prin metoda cerută de UE. Confirmarea celor 5 cazuri de trichineloză este, practic, o chestiune de formalitate”, ne-a declarat Costică Retea.
Potrivit acestuia, în baza rezultatelor obţinute prin aplicarea metodei de detectare a trichinelozei prin digestie artificială, proprietarii animalelor infestate cu Trichinella Spiralis pot fi despăgubiţi.