SERGIU NICOLAESCU A MURIT

SERGIU NICOLAESCU A MURIT

488
10
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 4,00)

Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit în acestă dimineaţă, potrivit Ştirilor Pro TV.

Regizorul Sergiu Nicolaescu se afla internat la terapie intensivă, după ce a fost operat de peritonită, în 28 decembrie, la Spitalul Elias din Capitală, „în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.

 Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.

„Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic.

„Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor”, au mai precizat reprezentanţii spitalului.

Reprezentanţii spitalului anunţaseră, cu o zi înainte de operaţie, că regizorul a fost internat în 26 decembrie, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută, şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.

Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.

 

Sursa: stirileprotv.ro

Sursa poza: mediafax



10 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     13-12-2006
    Locatie
     aici
    Mesaje
    474

    Indragitul regizor Sergiu Nicolaescu a murit la varsta de 82 de ani.

    Sergiu Nicolaescu fusese internat la Spitalul de Urgenta Elias din data de 27 decembrie pentru o afectiune digestiva cronica. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o alta boala, potrivit evz.

    El a fost operat in data de 28 decembrie.

    Potrivit reprezentantilor Spitalului Elias, peritonita localizata cu punct de plecare apendicular a fost descoperita intraoperator si a fost rezolvata laparoscopic, scrie antena3.ro.

    Regizorul s-a simtit rau mai multe zile la rand si a fost internat la Spitalul Elias din Bucuresti.

    Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist si producator de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte” (1971), „Cu mainile curate” (1972), „Osanda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Marin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul mortii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravietuitorul” (2008).

    Daca filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionata premiera romaneasca a anului 2004, probabil ca cea mai impresionanta productie semnata de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea in rolul principal – creatie de referinta in istoria filmului romanesc, conform MEDIAFAX.

    Printre cele mai recente filme ale sale se numara „Ultimul corupt”, lansat la inceputul acestui an si care este o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010).

    Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima data parlamentar in 1990, pe listele FSN, iar in actuala legislatura a incheiat al cincilea mandat in Parlament. Singura legislatura in care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultura din Senat in fiecare legislatura si a detinut presedintia comisiei in actuala legislatura. El s-a numarat, totodata, printre cei care au luat parte la Revolutia din 1989.

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     04-12-2008
    Mesaje
    118

    Pacat… parea inca plin de viata… poate daca era internat la un spital dintr-o alta tara mai traia… Oricum, greu sa mai avem curand asemenea regizor…. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  3. #3
    Junior
    Data de inscriere
     09-05-2008
    Mesaje
    60

    Dumnezeu sa il ierte !!!

  4. #4
    Member
    Data de inscriere
     10-08-2010
    Mesaje
    109

    Mare om, mare regizor, mare scenarist, mare actor ! Cateva capodopere ale lui: Mihai Viteazul, Dacii, Nea Marin miliardar, Duelul, Pistruiatul, Supravietuitorul, Revansa …

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    167

    Sa ii fie tarana usoara!

  6. #6
    Oldtimer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1110
    Citat Mesaj initiat de DarkAngelXZ
    Pacat… parea inca plin de viata… poate daca era internat la un spital dintr-o alta tara mai traia… Oricum, greu sa mai avem curand asemenea regizor…. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    Din cursul evenimentelor se pare că i-a fost scris să moară. De altfel înainte de Crăciun el şi-a luat la revedere de la toată lumea, ciudat gest, semn că presimţea că i se apropie sfârşitul. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în pace!

  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    730

    R I P.

  8. #8
    Junior
    Data de inscriere
     08-02-2012
    Mesaje
    92

    Pacat ca pier astfel de valori, iar altele nu se mai nasc!

    LaptopNews - totul despre portabile
  9. #9
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-05-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    31

    Dumnezeu sa-l odihneasca.
    Poate este pacat ce spun, dar il regret pe omul de pana in 1989, creatorul unor filme memorabile, dar pe omul din decembrie 1989 si pana azi, nu-l regret catusi de putin.

  10. #10
    Afacerist
    Data de inscriere
     26-03-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    111

    au inceput sa apuna, unul cate unul toate valorile cinematografice ale acestei minunate tarisoare…in special anul 2012 a adus multa tristete si multe lacrimi in cinematografia si teatrul romanesc. PACAT, oameni ca ei nu stiu cand o sa se mai nasca…SERGIU NICOLAESCU joaca acum in ceruri alaturi de ceilalti prieteni si colegi pe „marea scena”. prin munca lor au devenit „nemuriori” si vor ramane in mintile si sufletele noastre prin capodoperele lasate in urma lor. Sergiu Nicolaescu a scris si a rescris istoria Romaniei si pt asta ii suntem in veci recunoscatori.
    Dumnezeu sa te aiba in girja si sa iti fie tarana usora. „EU NU AM MURIT, DOAR AM LUAT O PAUZA”

    P.S. imi cer scuze daca am gresit undeva dar este tarziu si oboseala isi spune cuvantul

    CRAIOVA CITY

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.