AIESEC Craiova lansează o nouă iniţiativă (Host Family System)

AIESEC Craiova lansează o nouă iniţiativă (Host Family System)

455
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,00)

AIESEC Craiova lansează o nouă iniţiativă (Host Family System) care se adresează familiilor craiovene deschise către internaţionalism, ce constă în găzduirea unui tânăr voluntar internaţional timp de minim 4 săptămâni.

 

AIESEC Craiova organizează anual 7 proiecte care presupun aducerea de stagiari internaţionali ce susţin sesiuni de pregătire bazate pe educaţie non-formală în funcţie de profilul proiectului pentru care sunt voluntari. Proiectele se adresează tinerilor, plecând de la copii de grădiniţă şi terminând cu studenţi în ani terminali. Astfel, peste 25 de internaţionali, tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, petrec anual aproximativ 8 săptămâni în Craiova, având nevoie de găzduire pe toată perioada internshipului desfăşurat în cadrul proiectelor AIESEC.

 

Beneficiile unei familii-gazdă constau în şansa de a întâlni voluntari din toată lumea, de a învăţa despre diferite culturi şi tradiţii de la persoane care le trăiesc în fiecare zi, dar şi de a împărtăşi tradiţiile ţării noastre, devenind astfel ambasadori ai României.

Responsabilităţile familiei-gazdă pentru perioada ce precede proiectul sunt acelea de a asigura comunicarea cu voluntarul şi înţelegerea regulilor proiectului pe care acesta trebuie să le respecte.

În ceea ce priveşte perioada desfăşurării proiectului, familia va trebui să îi asigure internaţionalului cazare şi mâncare, un mediu de lucru şi studiu primitor şi sigur, sprijin în adaptarea la modul de viaţă a familiei, posibilitatea de a învăţa mai multe despre cultura locală şi nu numai, facilitând astfel procesul de  integrare a acestuia.

Pentru a lua în găzduire un internaţional, familiile interesate pot accesa site-ul AIESEC Craiova http://www.aiesec-craiova.org/proiecte/gazduieste-voluntari/, unde vor găsi mai multe informaţii despre această iniţiativă.

 

Proiectele următoarelor luni care vor aduce în Craiova peste 10 voluntari internaţionali sunt Youth Academy, Grow şi Global Kindergarten.

 

Îi puteţi cunoaşte mai bine pe internaţionalii proiectului Youth Academy accesând site-ul menţionat mai sus, dar şi vizionând cateva din filmuleţele lor de prezentare, pe care le găsiţi în finalul acestui comunicat de presă.

Amintim că Youth Academy se va desfăşura între 15 ianuarie şi 20 februarie 2013 şi are ca temă centrală democraţia participativă, scopul acestuia fiind dezvoltarea simţului civic al elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a şi creşterea nivelului de implicare a acestora în viaţa comunităţii locale.

Timp de şase săptămâni, elevii vor participa la 10 sesiuni de pregătire teoretice şi practice susţinute, în principal, de şase internaţionali din tări precum: Australia, China, Indonezia, Brazilia, Pakistan, Columbia şi Egipt.

 

Muhammad Jawad Ul Haque din Pakistan –  http://youtu.be/SAMk0HJDD00

Alexandra Montes din Columbia – http://youtu.be/OUHTKm6e0KQ

Christina Chun din Australia – http://youtu.be/t0k6y0Yyu3Q

Angélica Mendes din Brazilia – http://www.youtube.com/watch?v=_paJaLsYFXc

 

 

 

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     05-03-2006
    Locatie
     living in cyberspace
    Mesaje
    367

    sper ca pe cei de acum sa ii astepte la Bucuresti, nu ca pe saraca japoneza….

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.