ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

332
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

MESAJ 1 pentru intervalul 24 ianuarie ora 18 – 25 ianuarie ora 08

Începând din seara zilei de joi, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 l/mp, predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei. Pe arii restrânse se va semnala polei.

În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h.

În judeţele din jumătatea de sud a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi a Munţilor Bucegi va ninge, vântul va depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol cu precădere în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.

 

Notă: În judeţul Caraş-Severin vântul se va intensifica treptat începând de joi dimineaţă, iar vitezele la rafală vor depăşi 70 km/h.

MESAJ 2 pentru intervalul 25 ianuarie ora 08 – 25 ianuarie ora 20

Pe parcursul zilei de vineri va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali. În Delta Dunării şi pe litoral, în primele ore vor mai fi precipitaţii mixte şi izolat polei. Viteza vântului la rafală va depăşi 60…70 km/h îndeosebi în sud-estul ţării.

Notă: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar vor mai fi ninsori şi intensificări ale vântului cu deosebire în sud-estul teritoriului.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.