După mai bine de patru ani de amenințări, „blestemul” coplații s-a abătut și asupra sistemului sanitar din România, luându-ne prin surprindere mai ceva ca prima zăpadă vs. autorități.
Coplata – între teoretic și practic
Din punct de vedere al teoriei din domeniu, co-plata reprezintă suma (în cuantum fix sau procentual) suportată direct de asigurați (da, asigurații sistemelor publice de asigurări de sănătate) în raport de serviciile medicale de care beneficiază. Coplata nu este o invenție a clasei politice românești, ci mai curând un mecanism de echilibrare utilizat la scară largă pe plan mondial. Astfel de practici au o vechime medie de 10 ani în aproape toate țările lumii, inclusiv în statele eficiente din punct de vedere economic și se aplică tuturor categoriilor de servicii medicale. În Germania spre exemplu, pacientul, asigurat sau nu, suporta 100% coplată pentru fiecare zi de spitalizare, altfel spus, achită integral contravaloarea serviciilor de tip hotelier din unitățile medicale cu paturi. O situație similară întîlnim și în Olanda, Franța și inclusiv Norvegia, singurul stat relativ învecinat care dispune de un sistem de acces la servicii similar cu cel românesc.
Adevăruri și cifre
Indiferent de informații, realitatea este că orice fărâmă de sustenabilitate a sistemului de asigurări de sănătate s-a pierdut cam acum 15 ani. Și nu, medicii, asistențele și infirmierele nu au plecat acasă nici cu targi, nici cu lenjerii de pat, saltele, stative ori instrumentar chirurgical. Fondurile nu ajung pentru ca suntem deja prea mulți, prea bătrâni și de ce să nu spunem lucrurilor pe nume, ipohondri de carieră (într-o oarecare măsură și sinucigași). La fiecare urmă de indigestie ne deplasăm la urgență, când numărul de pahare atinge apogeul, sunăm la ambulanță, dacă ne sâcâie o migrena mergem la spital solicitând un tomograf pentru presupusa tumoare. Toate aceste elemente se traduc, în termeni de specialitate, în rate de utilizare.
La nivel național se înregistrează anual 4,3 milioane de zile de spitalizare pentru ansamblul populației; în plus, pe parcursul spitalizării, dar nu numai, se furnizează aproximativ 100 de milioane de servicii medicale. Toate aceste elemente se cuantifică sub formă monetară, respectiv 933 de lei cheltuiți pe cap de locuitor și un total al cheltuielilor sistemului de asigurări de sănătate de 19,66 miliarde de lei. În condițiile în care veniturile sistemului (din contribuții, subvenții si fonduri proprii) se situează în jurul valorii de 17,05 miliarde de lei, deficitul este de 2,61 miliarde. În mod automat, suma ce urmează a fi colectată din co-plăți, respectiv 2,6 milioane de euro (11,1 milioane de lei), nu conduce la echilibrarea bugetară. Reprezentând 8,33% din valoarea unei zile de spitalizare, 1,36% din pensia lunară medie la nivel național și respectiv 0,5% din salariul mediu brut pe economie, co-plata pe episod de spitalizare nu pare să aibă sorți de izbândă și se arată a fi, mai de grabă, un moft politic, o nouă palmă peste față dată asiguraților.
Reversul medaliei
În esență, coplata este de fapt acciză, deci instrument de frânare a consumului uneori nejustificat. De ce se aplică numai asupra episoadelor de spitalizare? Pentru că tocmai acesta este principalul element generator de costuri. Spitalul a devenit loc de pelerinaj, de tratament și odihnă, oază a eliberării, spațiu de manifestare al variatelor presupuneri și suspiciuni de boli incurabile. În forma actuală, coplata devine tratament profilactic al ipohondriei naționale. Abia post-vindecare, ragazul se va acorda, probabil, și celor cu adevărat bolnavi.
Articol scris de Ducu
Raspunde cu citat
