Statistica asistenților personali și persoanelor cu handicap din Craiova

Statistica asistenților personali și persoanelor cu handicap din Craiova

435
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Activitatea desfășurată de către asistenții personali ai persoanelor cu handicap din Craiova este unul din punctele ce vor fi discutate în ședința ordinară a Consiliului Local din data de 28 februarie 2013.

Potrivit prevederilor Legii 448/2006 republicată, rolul autorităţii locale este de a monitoriza în condiţii optime atribuţiile şi obligaţiile care le revin asistenţilor personali, în vederea ameliorării situaţiei persoanelor cu handicap grav, astfel încât aceştia să primească îngrijire specială la nivelul la care starea lor o cere, pentru satisfacerea întregului lanţ de nevoi fizice, personale, sociale şi spirituale.

Au fost distribuite produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitare către 4850 de persoane cu handicap grav şi accentuat

Raportat la perioada ianuarie-iunie 2012, în semestrul II al anului 2012, au fost angajaţi 34 asistenţi personali şi s-a înregistrat un număr de 28 suspendări respectiv încetări ale contractului individual de muncă care s-au datorat: solicitării, la cerere, a suspendării activităţii pentru a beneficia de indemnizaţie îngrijire copil până la împlinirea vârstei de doi ani conf. OUG nr. 148/2005. Situaţia privind numărul asistenţilor personali ce au ca beneficiari minorii cu handicap grav şi persoanele majore cu handicap grav se prezintă astfel în Craiova: în luna iulie-aveam 157 de minori cu handicap și 288 de majori cu handicap, în august 159 de minori și 279 de majori cu handicap, iar în decembrie 2012, 165 de minori și 272 de majori cu handicap.Conform statisticii, numărul mai mare al persoanelor cu handicap grav este în rândul copiilor şi tinerilor. Handicapul acestora este fie nativ, genetic, fie dobândit ca urmare a unor traume psihice sau fizice. Cele mai frecvente afecţiuni întâlnite la copii şi tineri sunt: encefalopatie infantilă, oligofrenie, sindrom Langdon-Down, distrofie musculară progresivă. Afecţiunile dobândite pe parcursul vieţii mai frecvente sunt: leucemie acută, limfon Hodking, sechele după traumatism cranio-cerebral, diferite forme de neoplasm, schizofrenie, psihoza maniaco-depresivă. La adulţii cu handicap grav, predomină: hemiplegia, paraplegia, sindromul Alzheimer, boala Parkinson, scleroza în plăci, polireumatismul articular acut.

În perioada iulie-decembrie 2012 s-au efectuat la domiciliul persoanelor cu handicap grav 678 anchete sociale care nu au evidenţiat aspecte negative în activitatea asistentului personal, dar s-au înregistrat propuneri din partea persoanelor asistate de a fi sprijinite în integrarea în şcolile de masă şi cele speciale, încadrarea în muncă şi participarea la activităţi sportive, culturale şi distractive. S-au semnalat solicitări ale persoanelor cu handicap grav pentru obţinerea de dispozitive sau echipamente necesare pentru buna desfăşurare ale activităţilor zilnice ale acestora, înfiinţarea pe raza municipiului Craiova a unor centre de recuperare si reabilitare pentru persoanele cu handicap neuro-psihic în favoarea reducerii marginalizarii sociale.

În semestrul II al anului în curs s-au înregistrat 84 dosare de acordare a indemnizaţiei pentru persoanele cu handicap grav sau pentru reprezentanţii legali ai acestora, numărul total fiind de 623 de indemnizaţii, însumând la sfârşitul anului trecut o cheltuială de 4197,00 mii lei.Fundaţia „Ethos” a asigurat zilnic o mesă caldă, la domiciliu pentru 45 de familii cu venituri mici ce au membrii persoane cu handicap. Au fost distribuite produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitare către 4850 de persoane cu handicap grav şi accentuat, conform prevederilor H.G. nr. 600/2009, modificată şi completată prin H.G. nr.950/2012.

În semestrul II al anului trecut au fost eliberate persoanelor cu handicap accentuat şi grav, asistenţilor personali, precum şi însoţitorilor acestora abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun pe toate liniile, numărul de abonamente eliberate la finele anului trecut fiind de 20719 în sumă totală de 1860,00 mii lei.

În vederea expertizării şi încadrării minorilor din municipiul Craiova într-un grad de handicap corespunzător, în cursul sem. II al anului 2012 s-au efectuat 445 de anchete sociale.

Sursa: lupamea.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.