Hotelul „Jiul” din Craiova, luat de valul cumpărătorilor

Hotelul „Jiul” din Craiova, luat de valul cumpărătorilor

768
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Zeci de craioveni au dat năvală în fostul hotel Jiul, după ce toate piesele de mobilier au fost scoase la vânzare, la preţuri de dumping. Astăzi, pe holurile hotelului cu greu îţi puteai face loc printre doritorii de paturi, canapele, scaune, aparate de aer condiţionat sau frigidere la preţ redus.

În faţa fostului hotel Jiul a fost pelerinaj. Maşini cu protbagaj, furgoane, toate pline ochi. Cu saltele, paturi, oglinzi, aparate de aer condiţionat, televizoare. Practic tot ce puteai găsi într-o cameră de hotel.

“Deja s-a cumpărat cam totul, au fost rezervate camerele. Au venit clienţii şi au spus că vpr tot ce se găseşte într-o cameră”, a spus una dintre angajatele hotelului.
Singurul preţ pe care l-am aflat era al unui pat matrimonial, 300 de lei, cu tot cu saltea.

Radu Berceanu a anunţat recent că hotelul Jiul va intra într-un procedeu de renovare, urmând ca în câţiva ani să devină piesă într-un important lanţ hotelier mondial.

Sursă foto şi text: www



9 COMENTARII

  1. #1
    Junior
    Data de inscriere
     23-01-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    95

    De donat nu puteau sa le doneze, k vad k nu sunt intr-o stare proasta……………….Nu se mai satura domnu berceanu de bani?!!!

  2. #2
    Senior Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    771

    Receptioneri o sa angajeze ,,,

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     05-02-2008
    Mesaje
    273

    am fost si eu acolo insa nu sunt toate preturile decente unele si ridicau peste ridicol insa unii oameni cumparau fara sa gandeasca ca totusi preturile nu sunt cele reale . ei avea in cap numai ideea de reducere . romania si reducerile ei …

  4. #4
    pgc
    Member
    Data de inscriere
     07-10-2009
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    136

    daaaa…ca si la black fraierday….si …..de obicei, reducerile la romani….

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    334

    Eu unu nu as da banii nu am fost acolo insa am auzit ca ajungea o saltea si la 100 roni in condtiile in care o gasesti la 180 noua

  6. #6
    Spammer
    Data de inscriere
     25-03-2008
    Locatie
     CRAIOVA
    Mesaje
    2320

    S-a ales prafu,…..de adolescenta noastra!

  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    776

    Bine ca nu au avut tigai … cred ca iesea cu scandal …

  8. #8
    Junior
    Data de inscriere
     24-10-2009
    Mesaje
    51

    E LUME,DE LA KM O!

  9. #9
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    4598

    Afaceristi,cum sa doneze…

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.