Craiova: Acţiune de prevenire şi combatere a cerşetoriei

Craiova: Acţiune de prevenire şi combatere a cerşetoriei

602
12
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 3,00)

Cerşetorii din Craiova au intrat în vizorul poliţiştilor şi jandarmilor. Lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au organizat şi executat o acţiune, în acest sfârşit de săptămână, în vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă civică, urmărindu-se totodată şi combaterea cerceşetoriei.

Oamenii legii au acţionat în şapte locuri şi medii cunoscute cu risc criminogen ocazie cu care au fost legitimate peste 20 de persoane şi depistate 3 persoane în timp ce apelau la mila publicului.
Persoanele depistate au fost conduse la sediul poliţiei unde au fost sancţionate contravenţional cu amendă conform prevederilor Legii 61/1991, valoarea totală a sancţiunilor fiind 1600 lei.



12 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     19-11-2008
    Mesaje
    211

    hahahaha pai puteati sa le dati amenda si un miliard de euro ce le faceti daca nu platesc dar ce sa ceri de la oameni cu creier de gaina. Cersetorii si rahati aia de iti cer bani cand parchezi masina ar trebui eutanasiati ati face un bine si noua si lor

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     12-12-2012
    Mesaje
    104

    Prinde orbul…

    ''I fear the day that technology will surpass our human interaction. The world will have a generation of idiots.'' Albert Einstein. That day is today.
  3. #3
    Junior
    Data de inscriere
     24-10-2009
    Mesaje
    55

    Si garoii,care strang banii,pe cand?

  4. #4
    Senior Member
    Data de inscriere
     16-04-2007
    Locatie
     da
    Mesaje
    673

    Acum sa treaca si la tiganii care dirijeaza parcarile de langa piata mare + aia din intersectii care spoiesc parbrizele.

    blacker than the blackest black. TIMES INFINITY
  5. #5
    0-day Member
    Data de inscriere
     22-03-2011
    Mesaje
    6

    La astia au embargou.

  6. #6
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    342

    Paia din parcea de la piuata mare in fata la schimbul valutar sa ii ia ca daca nu le dai baga ei mana in buzunar

  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    914

    ar trebui sa faca asta mai des

  8. #8
    Member
    Data de inscriere
     16-11-2012
    Locatie
     Somewhere on Earth
    Mesaje
    202

    Care climat de ordine si siguranta publica ? Mai exista asa ceva, in Craiova, in Romania ?
    N-au sansa sa-i opreasca. Sunt prea „retard” pentru asta. Degeaba ii amendeaza. Sa-i adune si sa-i bage la munca in serviciul comunitatii, iar daca sunt minori, sa-i bage la reeducare.

    "Nu sunt destept,dar cand privesc in jur prind curaj."Ion Creanga"Niciodata nu este mai injosita specia umana decat atunci cand ignoranta este inarmata cu puterea."Voltaire"Somnul ratiunii naste monstri."Goya"Un popor de oi naste un guve de lupi." Edward R. Morrow
  9. #9
    Spammer
    Data de inscriere
     25-03-2008
    Locatie
     CRAIOVA
    Mesaje
    2327

    Tot …pe banii nostrii?!

  10. #10
    Newcomer
    Data de inscriere
     28-02-2006
    Mesaje
    13

    tot pe banii nostrii …. ca tot platim o groaza de taxe si suntem tratati ca niste prosti …

    be smart, don't be a retard !!!
  11. #11
    De-al casei
    Data de inscriere
     10-12-2007
    Mesaje
    356

    Era si timpul…Sa vedem rezultatele ca s-ar putea sa fie ca la bancul ala in care se cara apa cu ciurul.

  12. #12
    Senior Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    800

    Eu nu inteleg dece in timpul campaniilor electorale nu se iau masuri … ce aia nu cersesc … voturi !?!?!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.