Primăria Constanţa introduce o taxă specială pentru promovarea staţiunii Mamaia

Primăria Constanţa introduce o taxă specială pentru promovarea staţiunii Mamaia

1.144
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 4,50)

Primarul Radu Mazăre a declarat, ieri, că în viitoarea şedinţă a Consiliului Local Municipal va supune votului propunerea de introducere a unei taxe pentru promovarea turistică a staţiunii Mamaia. Potrivit edilului constănţean, ideea introducerii acestei taxe a fost convenită cu Asociaţi Patronală Mamaia şi urmează a fi impusă tuturor deţinătorilor de spaţii şi active aflate în circuitul comercial şi hotelier dar şi firmelor şi persoanelor fizice care deţin apartamente pe raza staţiunii.
„Am încercat să obţinem fonduri de la Autoritatea Naţională pentru Turism pentru promovarea turistică a staţiunii dar am aflat cu stupoare că fostul ministru, Elena Udrea, a realizat un angajament cu o firmă privată care face promovarea turistică în România. În aceste condiţii am convenit cu patronatul din Mamaia să adoptăm în Consiliul Local Municipal o taxă specială pentru a putea investi în promovare”, a declarat Mazăre.

Taxa va fi impusă tuturor deţinătorilor de active, firmelor, hotelierilor, proprietarilor de apartamente şi 30 % din bani vor merge la Primărie pentru acţiuni de promovare iar restul îi va folosi direct asociaţia patronală.
Sursa: AGERPRES



2 COMENTARII

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     09-04-2013
    Mesaje
    3

    Asta nu-i sanatos,parca ar fi mosia lui tasu

  2. #2
    0-day Member
    Data de inscriere
     09-04-2013
    Mesaje
    1

    Daca ..Tzine!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.