Craiova: Salubritatea colectează, hoţii acţionează. Selectiv!

Craiova: Salubritatea colectează, hoţii acţionează. Selectiv!

1.769
4
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 4,67)

Galbenul atrage şi nu o spun cercetătorii britanici. E din experienţa autohtonă, trăită zi de zi, a colectării selective de deşeuri, despre care autorităţile, ONG-urile şi alte asociaţii încearcă să ducă vestea, şcolindu-i pe cetăţeni să arunce gunoiul „ca la carte”. Şi cetăţenii învaţă, conştiincioşi, că plasticul, metalul şi hârtia nu fac casă bună într-un singur loc. Unii. Fiindcă pentru alţii, colectarea selectivă pare mai curând mană cerească pentru propria comoditate şi pentru… furtul selectiv. Pe olteneşte, „ofertă la botul calului”. Imaginile surprinse ieri în cartierul Craioviţa Nouă sunt grăitoare.  Spuneam că galbenul atrage, iar explicaţia e simplă: galbenul e de plastic.

“Cu situații de genul celei prezentate în fotografii ne confruntăm tot mai des și apelăm la sprijinul Poliției Locale de fiecare dată când suntem sesizați. Nu avem posibilitatea de a păzi permanent recipientele de colectare selectivă și am constatat, la sfârșitul anului trecut, o scădere alarmantă a cantităților de ambalaje din plastic strânse de la punctele de colectare din oraș. Pe lângă faptul că se fură din containere, populația Craiovei a pierdut gradul de conștientizare pe care îl avea inițial în ce privește importanța colectării selective și am ajuns să găsim tot mai des pungi de deșeuri menajere îndesate în containerele specializate. Sunt cazuri în care, în urma sortării, constatăm că 50% din deșeurile dintr-un iglu sunt menajere”, ne-a declarat Cristian Popescu, directorul general al SC Salubritate Craiova SRL. 

Potrivit conducerii societăţii, în prezent, în Craiova sunt amplasate 240 de containere de colectare selectivă, în 87 de locații aflate pe domeniul public. Dacă în 2011 cantitatea de ambalaje strânse de la cele 135 de recipiente amplasate la acea vreme, în 62 de locații din oraș, a fost de 28.328 kilograme de hârtie-carton și 27.135 kilograme de plastic, în 2012 cantitatea totală strânsă din cele 240 de containere a fost de 96.060 kilograme de hârtie-carton și de doar 17.488 kilograme de plastic.

În prezent, procedura de golire a recipientelor de colectare selectivă prevede descărcarea acestora separată, în funcție de tipul de ambalaj existent în iglu. „Golirea unei baterii de containere se face cam o dată la două săptămâni, în funcție de gradul de umplere al recipientelor. În cazul ambalajelor plastic-metal, se face o sortare suplimentară. Toate materialele colectate sunt valorificate, ulterior, de către SC Salubritate Craiova SRL, iar banii obținuți intră în conturile societății noastre”, explică reprezentanţii Salubrităţii.

Potrivit Regulamentului privind desfășurarea activităților de salubrizare în municipiul Craiova, utilizarea recipientelor pentru colectarea deșeurilor reciclabile în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 lei pentru persoanele fizice și 1.000 și 2.500 lei pentru persoane juridice. Furtul din aceste containere se pedepsește conform legilor în vigoare.



4 COMENTARII

  1. #1
    Oldtimer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    1179

    trebuie sa pazeasca gunoiul?

  2. #2
    0-day Member
    Data de inscriere
     17-04-2013
    Mesaje
    0

    Foamea e lunga,si la purtator!

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-11-2005
    Mesaje
    31

    Cred si eu ca se colecteaza mai putin. Lumea renunta sa mai alerge dupa aceste containere, atata timp cat nu au o locatie fixa. Se ridica dintr-un loc si se pun in altul. Este enervant sa ajungi acolo si sa nu le mai gasesti.

  4. #4
    Junior
    Data de inscriere
     24-08-2007
    Locatie
     CraioVa
    Mesaje
    95

    Cred ca e mai bine cand fura din tomberoane. am vazut de multe ori pe cei de la salubritate descarcand ambele containere in aceeasi remorca…prin urmare tot la groapa de gunoi le duc si acolo raman. Cei care fura le duc la un centru de reciclare si mai fac un ban.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.