20 apilie 1983 – 20 aprilie 2013. Matematic – 30 de ani.
Sentimental, pentru cei cu sufletul racordat la iubirea alb-albastră, 30 de ani de la ceea ce avea să fie prima mare performanţă a fotbalului românesc – semifinală în Cupa UEFA.
După-amiaza zilei de 20 aprilie 1983 avea să consemneze finalul unui parcurs de excepţie pentru cea mai iubită echipă de club din România comunistă – Universitatea Craiova.
După 30 de ani rămân în amintire:
– fluviul nesfârşit de oameni care se revărsa către ”Centralul” din Bănie;
– golul de generic, din minutul 20 – golul de 1-0, al inegalabilului,
inimitabilului şi irepetabilului Ilie Balaci;
– ratarea monumentală a lui Rodion Cămtaru care a avut golul de 2-0 în
vârful ghetei;
– golul egalizator al lui Filipovici, care în zilele de după această
semifinală era căutat de toată ”securitatea” alb-albastră la dreptul,
ori ba, de a evolua în aceast retur al semifinalei;
– bara lui Zoltan Crişan, din minutul 78, ”nenorocita” bârnă de lemn care
s-a înmuiat cu 10 cm şi a barat Craiovei drumul spre finala UEFA;
– cortegiul mortuar a peste 55 de mii de oameni care au părăsit
”Centralul” cerniţi de acest egal 1-1, care a barat drumul spre Marea Finală;
– disperarea de a doua a zi a reprezentantelor sexului frumos care şi-au
dat întâlnire la Mercerie, Coafură, Croitorie, etc., pentru a demonta calificarea Benficăi şi a-l scoate ”ţap ispăşitor” pe Filipovici.
Ce trebuie să rămână în memoria tuturor românilor, iubitori de sport în primul rând:
– Universitatea Craiova a fost prima echipă din România care a atins
faza semifinalelor într-o competiţie internaţională, intercluburi;
– performanţa avea să dubleze reuşita, tot a Universităţii Craiova, din
sezonul 1981-1982, când gruparea din Bănie a fost prima echipă de club din România care a atins faza sferturilor de finală în Cupa
Campionilor Europeni, adică prima formaţie tricoloră care a evoluat în primăvara europeană, intercluburi;
– performanţa, una uriaşă şi singulară în arealul fotbalistic oltenesc şi
provincial, a fost una care a depăşit aşteptărilor publicului spectator şi telespectator, reuşita CRAIOVEI MAXIMA fiind apreciată la adevărata ei valoare odată cu trecerea timpului;
– Universitatea Craiova a demonstrat că mândria naţională a fost mai
presus de interesul şi orgoliul craiovean şi oltean, lucru care s-a întâmplat şi înaintea returului cu Girondins Bordeaux (tot cu 4 zile înaintea meciului decisiv de calificare şi tot cu Italia: – 04.12.1982, Florenţa, Italia-România 0-0; – 08.12.1982, Craiova, Universitatea Craiova-Girondins Bordeaux 2-0; 16.04.1983, Bucureşti, România – Italia 1-0; 20.04.1983, Craiova, Universitatea Craiova – Benfica Lisabona 1-1)
– după sezonul european 1982-1983, generaţia lui Balaci&Co. a primit
titulatura de CRAIOVA MAXIMA, echipă pe care un jurnalist al vremii – Laurenţiu Dumitrescu, în Revista ”Regia Fotbalistică”,
a caracterizat-o în anii ’80 ca fiind de o mie de ori mai iubită decât
Dinamo ’83/’84 şi Steaua ’85/’86 (deloc departe de adevăr ţinând cont de faptul că în iunie 1985, parcă 24, cu 10 luni şi jumătate înainte de Sevilla, Universitatea Craiova a umilit-o pe Steaua cu scorul de, doar, 5-2).
Ce a rămas după această uriaşă şi, probabil, cea mai mare performanţă a echipei din Bănie – amintirile, regretele şi speranţle, dar şi acestea de la an la an, din ce în ce mai mici.
După 20 de ani, adicătelea exact în data de 20 aprilie 1983, finanţatorul unei, din păcate, cu totul alta Universitatea Craiova, Dinel Staicu pe numele său, a organizat un meci al amintirilor cu generaţiile ’80 ale Universităţii Craiova şi Rapid-ului.
După meci, chermeza de rigoare, la Restaurantul ”Dacia”, chermeză care avea să fie şi ultima la care au participat toţi artizanii, din teren, ai CRAIOVEI MAXIMA. Zoltan Crişan, într-o stare precară de sănătate la aniversarea de 20 de ani, avea să ne părăsească 6 luni mai târziu la data de 14 octombrie.
După 30 de ani:
– Universitatea Craiova nu există în arealul competiţional intern;
– stadionul, actualmente ”Ion Oblemenco”, este în paragină şi la un pas de
a fi demolat, cu promisiunea apariţei unei arene de 5 stele;
– adevăraţii fani ai Universităţii Craiova nu sunt vizibili, dar nici nu sunt
atraşi către ceea ce se tot anunţă a fi un nou proiect, un nou concept,
o nouă echipă;
– copii, adolescenţi şi tineri, care în cel mai fericit caz au prins 2 mari
meciuri în Bănie, martie-aprilie 2009, 4-1 cu CFR Cluj şi 2-0 cu
Dinamo, sunt cei care astăzi mâzgălesc şi urâţesc oraşul pentru o
cauză de care sunt străini, o istorie pe care nici măcar n-au citit-o
şi o iubire pe care nici n-au împărtăşit-o.
Ce rămâne? Ce dorim? Ce sperăm? Ce va fi?
Amintirile! Să fim iarăşi ce a fost şi mai mult decât atât! Cai verzi pe pereţi, dacă suntem realişti! Dumnezeu cu mila, pentru că de stadion avem mai mult de un dram speranţă, dar de echipă cam de doi bani!
După 30 de ani avem mai multe cântece, unele devenite imnuri ale Universităţii Craiova – hit-ul internaţional fiind ”Cântec pentru Oltenia” al maestrului Adrian Păunescu, plecat şi el în oastea Domnului alături de Ion Oblemenco,Vasile Frânculescu, Constantin Oţet, Petre Deselnicu, Zoltan Crişan şi Ion ”Hamlet” Constantinescu.
LA MULŢI ANI, CRAIOVA MAXIMA !
LA MULTI ANI, UNIVERSITATEA CRAIOVA !
P.S. ne vedem la aniversarea de 40 de ani !
P.S.’ cu echipă cu tot, sper !
Sursa: ghidsportiv.ro