„La nivelul regiunii, ne propunem o dezvoltare echilibrată şi eficientă”

„La nivelul regiunii, ne propunem o dezvoltare echilibrată şi eficientă”

351
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Paul Stănescu spune că, deşi lucrurile merg bine din punct de vedere economic, iar ţara a fost stabilizată de guvernul PSD, acest lucru nu este încă simţit de cetăţeni.

 

„Eu sper ca la nivel naţional să facem o echipă bună şi, împreună cu toţi vicepreşedinţii şi cu preşedintele Ponta şi preşedintele executiv Dragnea, să reuşim să găsim cele mai bune soluţii pentru români. Chiar dacă, astăzi, macroeconomic, cifrele arată bine, deocamdată, în buzunarul românilor, nu se simte prea mare lucru. Suntem conştienţi de acest lucru şi am avut o primă discuţie în formula câştigătoare. Trebuie să găsim soluţii pentru ca locuitorii României să simtă că este un alt guvern, care lucrează în interesul naţional”, a spus el.

 

Stănescu a mai declarat că şi-a stabilit ca misiune respectarea tuturor promisiunilor făcute electoratului, prin prisma funcţiei de vicepreşedinte al PSD pe care a câştigat-o, sâmbătă, în cadrul Congresului partidului.

„Sunt convins că vom duce la bun sfârşit tot ceea ce am promis în campania electorală. Sunt convins că, după patru ani de zile, oltenii trebuie să aibă un trai mai bun, iar eu îmi voi canaliza toată energia de care dispun în acest sens. Încrederea locuitorilor acestei zone ne dă o mare responsabilitate”, a mai spus Stănescu.

Întâlnire cu şefii PSD din Oltenia

Vicepreşedintele PSD pentru Regiunea Sud-Vest a anunţat că va demara discuţii cu social-democraţii din toate cele cinci judeţe ale Olteniei pentru a stabili un plan comun.

 

„Ca vicepreşedinte la nivel regional, după Sărbătorile de Paşte, voi avea o întâlnire cu toţi colegii mei din cele cinci judeţe, fie ei preşedinţi de consilii judeţene, primari de municipii, parlamentari sau vicepreşedinţi de consilii judeţene. Vom avea o discuţie şi vom stabili ce ne propunem să facem din judeţele noastre şi din întreaga Oltenie”, a spus Paul Stănescu.

 

El a adăugat că toţi factorii de decizie din regiunea Oltenia susţin regionalizarea.

 

„Considerăm că este o şansă pentru noi, pentru că ne dăm seama, după 23 de ani, că suntem închistaţi într-o structură veche de peste 50 de ani şi vedem că dezvoltarea a avut loc numai în anumite zone. Ne propunem ca la nivelul Olteniei să fie o dezvoltare echilibrată şi eficientă. Credem că, din acest punct de vedere, regionalizarea este o soluţie pentru România”, a mai spus Stănescu.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.