PDL Craiova, în vrie: Dincă ar putea pierde mandatul de viceprimar

PDL Craiova, în vrie: Dincă ar putea pierde mandatul de viceprimar

408
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Lovitură grea astăzi pentru PDL Craiova: şase consilieri municipali au ieşit de sub influenţa aripii Mărinică Dincă, şeful de partid, şi au votat proiectul de buget al Băniei propus de primarul Antonie Solomon. Pedelist şi el, încă, dar mai mult pe partea Craiovei şi mai puţin pe cea a găştii. În replică, PDL Craiova, prin preşedintele său, viceprimarul Mărinică Dincă, a convocat în această seară o şedinţă extraordinară a Biroului permanent local, pentru a lua decizia excluderii celor şase consilieri municipali: Gheorghe Albăstroiu, Radu Marin, Teodor Sas, Constantin Ursu, Iulian Ştefănescu şi Dorel Marinescu. M-aş repeta întrebând “Care PDL?”, aşa că, de data asta, o să mă întreb: “Care viceprimar?”. Pentru că, susţin surse din PDL, la rândul său, Dincă este în pericol de a-şi pierde mandatul de viceprimar. Potrivit Legii administraţiei publice locale, “Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie”. Iar procedura convocării unei şedinţe extraordinare a consiliului local este infinit mai simplă decât cea a excluderii din partid.

 

Marian Bădîrci



1 COMENTARIU

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     14-10-2011
    Mesaje
    2

    Ok!Si Solomon cu 6 consilieri au fost dat afara din partid.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.