CONCURS „O LUME MINUNATĂ ~ NUMAI CU COPII”

CONCURS „O LUME MINUNATĂ ~ NUMAI CU COPII”

957
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Pe 1 iunie 2013 ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE BĂLCESCU”/GRĂDINIŢA „LUCEAFĂRUL” CRAIOVA lanseaza concursul CONCURS „O LUME MINUNATĂ ~ NUMAI CU COPII”

„Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, incălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de cei mai straşnici, pe
care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului…
Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”
Ion Creangă – „Amintiri din copilărie”

INIŢIATOR PROIECT: ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE BĂLCESCU”/GRĂDINIŢA „LUCEAFĂRUL” CRAIOVA

COORDONATOR PROIECT:
• PROF. BADEA MARIANA ~ GRĂDINIŢA „LUCEAFĂRUL” CRAIOVA

LOCUL DESFĂŞURĂRII:
• Grădiniţa „Luceafărul” Craiova

COMISIA DE ORGANIZARE:
• Prof. Gavrilescu Geta
• Prof. Peţa Ionela Alina
• Prof. Popescu Andreea
• Prof. Badea Mariana
• Prof. Buzărnescu Nicoliţa
• Prof. Bogdănel Minodora

COMISIA DE JURIZARE:
• Prof. Pavel Georgeta
• Prof. Buzărnescu Nicoliţa
• Prof. Badea Mariana
• Prof. Bogdănel Minodora
• Prof. Mitrică Cristina

PARTENERI:

  • • Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj
  • • Şcoli şi grădiniţe din judeţ
  • o Grădiniţa „Floare Albastră” Craiova
  • o Grădiniţa „Căsuţa fermecată”
  • o Grădiniţa „Pinocchio” Craiova
  • o Grădiniţa „Petrache Poenaru” Craiova
  • o Grădiniţa Podari
  • o Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”/Grădiniţa „Prichindel” Craiova
  • o Grădiniţa cu program prelungit nr. 195 „Prichindel” Bucureşti
  • o Grădiniţa „Castelul Fermecat” Piteşti
  • o Grădiniţa „Armonia” Piteşti
  • o Şcoala Gimnazială Calopăr
  • o Şcoala Gimnazală Ghimpaţi Brăila
  • o Grădiniţa „Dumbrava Minunată” Drăgăneşti-Olt
  • o Grădiniţa „Mihai Eminescu” Târgu-Jiu
  • o Grădiniţa „Baru Mare” Hunedoara

Argument

Să ai mereu sufletul pur, zâmbetul gingaş şi viaţa fără griji asemenea unui copil.
Scoate-ţi azi la iveală copilul din tine!!!

Când eram mici, aşteptam, cu sufletul la gură, ziua de 1 Iunie. Şi nu pentru cadouri, pentru că nu de fiecare dată primeam mare lucru, ci pentru că o simţeam ca pe o zi specială, o zi pe care o împărţeam şi cu alţi copii. Era o celebrare a copilăriei, a verii, a prieteniei. Şi acum iubim ziua de 1 Iunie. Pentru că ne putem îmbrăţişa proprii copii, că le putem spune “La mulţi ani!” şi cât de mult înseamnă ei pentru noi. Copiii ştiu să-şi dăruiască, unii altora, dragoste şi jucării şi bomboane şi flori şi baloane. Noi, adulţii, să-i privim senini, să ne bucurăm de inocenţă, să intrăm în jocurile lor şi să uităm, chiar şi pentru câteva ore doar, de tot ce înseamnă viaţa cu toate ale ei mai puţin bune.
Prin gingăşia lor copiii sunt usor de iubit. Nu poţi să nu-i iubeşti! Calitatea sufletului copilului este nealterat. Sinceritatea şi puritatea lui ne impresionează. Voia bună, surâsul gingaş al copiilor sădeşte în noi speranţa de mai bine.
Copiii au reuşit să ne inspire pe noi toţi, drept dovadă am organizat aceast concurs dedicat lor şi muncii lor, astfel încât talentul şi bucuria cu care trăiesc viaţă să rămână veşnic în amintirea noastră, a celor mari, prin lucrările realizate.

Scop:
• Marcarea şi promovarea Zilei Internaţionale a Copilului.
• Ridicarea standardelor calitative ale educaţiei formale şi nonformale prin complementarizarea lor, în vederea valorificării potenţialului artistico-plastic şi practic al copiilor din învăţamântul preşcolar, primar, gimnazial.

Obiective specifice:

Privind preşcolarii implicaţi în proiect:
• realizarea de lucrări plastice şi practice în stil personal, manifestând imaginatie, creativitate atât în respectarea temei, cât şi în realizarea acestora;
• evidenţierea talentului artistic în realizarea lucrărilor artistice, precum şi a spiritului de competiţie;
• dezvoltarea capacităţilor de comunicare între copiii/elevii şcolilor partenere;
• descoperirea copiilor cu aptitudini artistice;
• realizarea unor expoziţii cu lucrările participanţilor.

Privind cadrele didactice:
• încurajarea cadrelor didactice pentru crearea unui climat educational care să favorizeze dezvoltarea unor trăsături de caracter;
• realizarea unui management de calitate la nivelul grupei/clasei şi a unei comunicări optime între grădiniţă, şcoala şi familie;
• implementarea în practica la grupă/clasă unor metode şi tehnici noi de lucru cu preşcolarii/elevii.

Privind părinţii şi ceilalţi parteneri educaţionali:
• conştientizarea părinţilor cu privire la rolul pe care-l au în dezvoltarea unor relaţii reciproce cu alţi factori educaţionali, pentru a transmite copiilor încrederea în propriile valori;
• implicarea părinţilor şi colaboratorilor în acţiunile promovate prin intermediul unor astfel de proiecte.
Grup ţintă:
• copiii şi cadrele didactice din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial.

Secţiuni:
I. Creaţii artistico-plastice (se acceptă orice tehnică)
II. Colaje relizate pe carton A4, A3, alb sau colorat.
Ornamente şi aranjamente (hârtie, carton, plastic, material vegetal-uscat, seminţe, coji de ouă )

Taxa de participare:
• 6 Ron

Regulament de participare:

• Se pot înscrie la concurs copiii şi cadrele didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial
• Fiecare cadru didactic poate participa cu un număr maxim de 3 lucrări
• Termen limită de trimiterea lucrărilor: 29 mai 2013, pe adresa Grădiniţa nr. 14 „Luceafărul”, Str. Mihail Străjan, Nr. 12, Craiova, Dolj, cod: 200013
• Jurizarea lucrărilor se face în perioada: 30 mai – 3 iunie 2013
• În plicul cu lucrările copiilor se va trimite fişa de înscriere, un plic autoadresant (A4), timbrat în valoare de 3 ron, cu adresa pe care doriţi să primiţi diplomele
• Lucrările vor fi etichetate pe spate cu titlul lucrării, numele copilului, grădiniţa, (şcoala), grupa (clasa), numele îndrumătorului
• Vor fi acordate premiul I, II, III, menţiune
• Fiecare îndrumător va primi diplomă de participare
• Diplomele vor fi trimise participanţilor până pe data de 30 iunie 2013
• Înscrierile se fac pe baza fişei de înscriere

Persoane de contact:
• Badea Mariana – Tel. 0729139075; E-mail: mari_opran@yahoo.com
• Buzărnescu Nicoliţa – Tel. 0723600809; E-mail: cali_niko@yahoo.com
• Bogdănel Minodora – Tel. 0746154680; E-mail: minobogdanel@yahoo.com
• Grădiniţa „Luceafărul” – Tel. 0251546057

Evaluare:
• Fotogafii
• DVD-uri
• Diplome
• Albume

Diseminare:
• Mediatizarea concursului în presă

Fisa de inscriere



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.