Craiova: Invitaţie la aventură, de Ziua şi Noaptea Muzeelor

Craiova: Invitaţie la aventură, de Ziua şi Noaptea Muzeelor

424
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Muzeul Olteniei Craiova, susţinut de Consiliul Judeţean Dolj, continuă periplul proiectelor inedite şi vă invită să le fiţi alături de Ziua şi Noaptea Muzeelor pentru o nouă aventură.

Astfel, pe 18 mai 2013, cu ocazia evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, noul sediu al Secţiei de Istorie – Arheologie se va deschide publicului pentru prima dată în acest an, inaugurând simultan, două expoziţii cu tematici reprezentative pentru zona Olteniei: „Gârla Mare” – un periplu al ceramicii străvechi şi „Descoperă harta în umbre” – Oltenia povestită prin hărţi.
Vizitatorii vor fi surprinşi din nou la muzeu şi vor avea ocazia să descopere simboluri ale unei lumi străvechi, călătorind în timp şi fiind însoţiţi de suita de obiecte supradimensionate prezentate în cadrul expoziţiei ”Gârla Mare”. În acelaşi timp, expoziţia dedicată hărţilor va avea o puternică componentă emoţională, punând în prim-plan sentimentul de apartenenţă la spaţiul Olteniei – spaţiu prezentat din timpul tracilor şi până în sec. XIX. Cele două expoziţii au la bază un concept creativ de excepţie, care se foloseşte de tehnici variate pentru redarea într-o manieră dinamică a informaţiilor, utilizând atât replici supradimensionate ale obiectelor, cât si proiecţia video ca mijloc de interacţiune cu publicul.
Proiectele sunt iniţiate de specialiştii Secţiei de istorie-arheologie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi vin în completarea strategiei Muzeului Olteniei Craiova de a promova patrimoniul cultural naţional prin expoziţii şi activităţi inedite. Acestea se adresează diferitelor categorii de vârste, fiind atractive deopotrivă pentru cei mici şi cei vârstnici, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi al unicităţii acestora.
Expoziţiile vor fi vernisate în aceeaşi zi, pe 18 mai 2013, la ora 17,00, iar publicul este aşteptat începând cu ora 18.00, până târziu în noapte.

Programul de vizitare: 19 mai – 16 iunie 2013, Marţi – Duminică, între orele 09.00 şi 17.00.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.