Asigurările la români: o lumânare și-un „Of…”

Asigurările la români: o lumânare și-un „Of…”

706
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cuvânt înainte: -Bade Ioane, ți-a luat foc casa?
-Luat-a…
-Și-o ars mult?
-Numa toată…
-Da, asigurare avut-ai?
-Apăi dacă părintele o fost plecat…
-Nu, bre! Asigurare ți-oi făcut la casă?
-Apăi aia zîc, slujbă dă asigurare n-am avut…
Piața asigurărilor e ticsită de brokeri și brokerași care se așază chiar și la colț de stradă pentru a emite o poliță, cu gândul la comisionul încasat sau la targetul de îndeplinit pe luna respectivă. Baieții din asigurări sunt omologii celor din politică/economie, adică descurcăreți, depășind deseori limita ipocriziei. Piața de asigurări din Romania s-ar putea descrie printr-o dinamică haotică, guvernată de întreceri care nu cunosc termenul fair-play și dirijată atent, cât pentru 30-40.000 euro/lună, cât este retribuția membrilor CSA (și pentru că nu era de ajuns, s-a creat o noua instituție care să le cuprindă pe toate, adică să dirijeze jocurile din piață, pe bani, oficial, mai puțini). Dar să analizăm „jucătorii”:

Companiile de asigurări. Dacă vorbim de asigurări de viață, există un jucator puternic, cu geneza olandeză, creator al unei școli de agenți, mulți dintre ei foarte controversați ca atitudine și comportament. Deși anul 1835 ne adusese în vocabular o societate numită „Generala”, fondata la Brăila, școala companiei neerlandeze în discuție s-a lansat pe la sfarșitul anilor ’90 și a avut multe lupte cu mentalitatea românească. Poate din cauza asta, strategia și modul de abordare a agenților de asigurare au ajuns să fie considerate nepotrivite de persoanele care au avut tangență cu aceștia.

Deși în timpul perioadei comuniste a existat ADAS, iar în 1965, România a devenit parte a Biroului de la Londra care legifera „Cartea Verde” ca document al autoturismelor, cultura asigurărilor printre români nu e deloc bogată. La momentul actual există o tendință importantă de creștere a cifrei de afaceri în cazul companiilor de brokeraj, în Romania răsărind foarte multe în ultimii 5 ani. Filozofia lor e simplă: nu le poți părăsi incinta fără să cumperi. Pentru că iți oferă cel mai bun preț din piață și pentru că au o flexibilitate a comisionului, încât reprezentantul de vanzari îți creează ca din lut asigurarea, astfel încât să-i rămână și lui cotă parte, de-o ciorbă.

Cumpărătorul român. Să reținem specificitatea în ceea ce-l privește. Un studiu GFK din noiembrie 2012 spune că doar 15% dintre români au o asigurare de viață sau pensie privată facultativă (Pilonul III), fiind în urma noastră doar Bosnia și Ucraina. Din interiorul pieței vă pot spune că 7% din aceste polițe mai sunt in vigoare, asta din cauza Unit-Linked-urilor (produse non-tradiționale care se bazau pe evoluția eternei și fascinantei Burse) și a derapajelor din piață, fenomene care au scăzut semnificativ și fărâma de încredere în companiile de asigurări (Mai tineți minte reclama agresiv-emoțională ce o avea în prim-plan pe Mihaela Rădulescu?).

Sinistratul român așteaptă, în următoarea ordine, despagubiri de la: Stat, Președinte, Becali, Biserică, Antena3. Și pentru că aceste entități au fost supra-saturate emoțional (nu că ar fi oferit mai multe decât publicitatea pe care și-au făcut-o cu ocazia inundațiilor), în 2008 s-a hotărât introducerea legii 260 care prevede obligativitatea în cazul asigurărilor de locuință. O inițiativă lăudabilă, mai ales luând în calcul numărul mare de proprietari persoane fizice din România, față de țările occidentale, deci o responsabilizare mult-așteptată a românului de rând. Doar că există o formă de protest tacit a acestora la adresa mult-stimatelor companii de asigurări, motiv pentru care legea 260/2008 nu si-a atins in totalitate scopul. In decursul timpului românul a știut să paseze greul pe spinarea filantropilor sau a lui Dumnezeu, cel care ofera, doar cu un minim efort: o lumânare și-un gând aprins…

Apropierea de religie și desele refulări în Divinitate au sporit românului dimensiunea speranței și a gândului, astfel încat și astăzi refuzăm să credem în ceea ce e palpabil-acoperirea unui risc- și visăm la „trimiși” ai divinului care să aducă o viață nouă, o sănătate de fier și stabilitate financiară. Ori, știm cu toții că nu se poate.

Legiuitorii și privilegiatii. Ca în orice activitate economică, ce presupune profit, există patroni, instituții de supraveghere a activității și actanți care turează motoarele afacerii. Există în multe cazuri subordonare față de autorități (întelegeți despre ce e vorba) și contracte „meștesugite” cu cea mai mare grijă pentru oameni mai presus de oameni. Din aceasta cauză, mai nou, societățile de asigurări își angajează detectivi pentru a încerca să mai scadă din despăgubirile acordate în unele dosare „supraponderale”. Există, de asemenea, cancan, foarte savuros în ceea ce privește personalitățile publice care au apelat la un agent de asigurare pentru a încheia o polița de zestre unui copil pe care nu aveau de gand să-l recunoască. (rezultat al amorului la nivel înalt, cu „vrăbiuțele” spectrului politic). Din păcate, s-au putut încheia unele acorduri încat au existat privilegiați deși nu s-au încadrat în condițiile de acordare a poliței, dar acestea sunt cazuri despre care nu ne este dat să aflăm.

Au existat, de asemenea păgubiți care au încercat să golească conturile companiei de asigurari și au reușit, ajutați de agenți care au cunoscut dedesubturile contractului de asigurare. Teribilistul Gabi Popescu va rămâne în analele societăților de asigurări, cu a sa spectaculoasă tentativă.
Mare parte din grija proprietății, a sănătății sau a viitorului ar putea fi transferată de către români, societăților din domeniu, dar atâta timp cât nu e obligatoriu, „merge și așa”. Daca luăm în calcul și neplăcerile prin care asigurații trec atunci când e cazul să-și primească despăgubirile și mai ales ideile și proiecțiile de care suferă când e vorba de a primi aceste despagubiri, polița de asigurare începe să fie dorită doar de cei mai pragmatici dintre noi. Visătorii, înca majoritari, sunt într-o eternă așteptare și degusta, oniric, „Magna cum laude” din partea asiguratorului, alături de cecuri cu cât mai multe zerouri, atât cât își pot ei idealiza proprietatea.

Epilog: 1 Leu primit e mai valoros decât compasiunea primită din partea statului, a personajelor politice sau a televiziunilor.

 

Articol scris de RandyX



1 COMENTARIU

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     17-02-2010
    Mesaje
    114

    parerea mea depre asigurarea obligatorie la casa? un impozit privat. la autoturisme se intelege, ca poti distruge ceva, omori pe cineva si sa nu poti acoperi cheltuiala, aici intervine asigurarea, dar la case? de ce trebuie sa fi asigurat OBLIGATORIU? credeti ca in caz de cutremur, vor veni asiguratorii si vor reface casele oamenilor asigurati? vor intra in insloventa si tot fiecare pentru fiecare va fi. Totusi, unde in lume mai este aceasta obligativitate?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.