Comunicat: Sindicatul “Păstorul cel Bun”

Comunicat: Sindicatul “Păstorul cel Bun”

260
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Consecvent principiilor de la înfiinţare, Sindicatul “Păstorul cel Bun” promovează cu tărie transparenţa totală în toate sectoarele de activitate ale Bisericii Ortodoxe (economico-financiar, juridic, administrativ etc.), dialogul, comuniunea şi spiritul de solidaritate între ierarhi, preoţi şi credincioşii ortodocşi. Totodată, învăţătura de credinţă, tradiţiile strămoşeşti şi valorile morale sunt apărate cu străşnicie şi devotament.
 
Sindicatul “Păstorul cel Bun” aminteşte, de asemenea, opiniei publice că, pe lângă foarte multe îndatoriri, clericii creştin-ortodocşi din ţară şi străinătate mai au şi drepturi.
 
Demersul preoţilor, mirenilor şi al credincioşilor, care s-au alăturat deja acestei iniţiative, va aduce Bisericii şi membrilor ei mai multă stabilitate, echilibru, pace, bunăstare şi speranţă.
 
 
Reamintim că, în data de 13 decembrie 2011, cu cinci voturi pentru şi două împotrivă, CEDO a considerat că instanţele române au încălcat articolul 11 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Curtea spune că articolul 11 permite statelor să impună restricţii privind dreptul la organizare numai în cazul unor membri ai forţelor armate, poliţiei sau administraţiei de stat, şi numai cu condiţia ca restricţiile să fie legitime. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat aviz favorabil înfiinţării Sindicatului „Păstorul cel Bun“.  



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.