Când spui tânăr, te gândești la viitor. Când te gândești la viitor, nutrești speranță. Oare e cazul să găsim speranța în viitor sau ar fi mai profilactic să ne gândim deja la curativul unui viitor gri, dacă privim realist?
Pornind de la un silogism simplist al viitorului în corelație cu tinerii (adică prezentul), putem demonstra că societatea cu care vom avea de-a face peste 10 ani va fi una a tupeului, a nesimțirii și a oportunismului. Ca o radiografie curată, expresia oximoronică „tinerii români” ne va da grele bătăi de cap peste câțiva ani.
Îi vedem crescând sub ochii noștri. Le îndepărtăm primele temeri și îi ținem de mână, departe de primejdii. În necunoscutul pentru care s-au născut nepregătiți, îi învățăm cum să treacă strada, să rețină alfabetul, să țină ușa încuiată când sunt singuri. Le oferim primul exemplu de respect, virtute pe care sa o aiba o viață întreaga. Cresc sub ochii noștri și încercăm din răsputeri să le oferim stabilitate, afectivitate, siguranță, repere. Pentru că ochii lor au nevoie de indicatoare prin viață. Pentru că mâine, noi vom fi ei. Sentimentul matern/patern, e genetic. Poate unii au impresia că e „un dat” să procreezi. Dar e de fapt, o luptă a omului cu destinul. Omenirea naște speranță.
Românismul fenomenului a dat o conotație mult mai pragmatică asupra procreerii: omul trebuie să aibă urmași care să-l ajute la muncile gospodariei și să preia atribuțiile casei atunci când el va ajunge bătrân și neputincios. Cu atât mai mare bucuria, cu cât urmașii sunt de sex masculin, ca și cum te-ai bucura de mai marea viitoare valoare a unui vițel care peste ani va impresiona gura târgului prin abilitățile sale, exclusiv fizice, că de-aia e mascul.
Depășind peiorativul, unul dintre sensurile existenței unui urmaș e ca acesta să reușească în viață ceea ce nu a putut reuși părintele, să-i ofere o bine-meritată revanșă în meciul cu viața. Așa că mulți dintre tineri sunt instruiți că să le calce pe urme și învățați să nu repete aceleași greșeli, trantând zbuciumul ființial cu un suflu nou. Gena umană fiind perfectibilă, generațiile noi au rostul de a reuși ceea ce vechile nu au reușit, de a îmbunătăți materialul genetic. Asta pentru că ei sunt viitorul.
Tinerii, încotro? sunt dezorientați, divizați în trăiri și interese, privați de repere și intoxicați cu exemple de facilă parvenire. In actualul context socio-politico-economic, viitorul reprezintă pentru ei un cavaler întunecat. Intr-o lume a scandalurilor aduse la rang de artă, a divorțurilor care le zguduie stabilitatea emoțională, într-un circ din care prea mulți nu se pot desprinde, ei sunt prada ușoară, dar foarte valoroasă, a politicii de țară. Mulți asistă azi, legați la mâini, la crima viitorului lor. Deși înca poartă valori umane, de mare preț (rusine, bun-simț, respect), meciul e pierdut prin neprezentare.
Risipiți prin organizațiile partidelor de pe teatrul de luptă, ca masă de manevră, dar cu statut, sau în umbra unui cotizant cu Merțan și burtă, li se vinde speranța că vor ajunge într-o zi să-și decidă singuri destinul. Din păcate, ceea ce se petrece în organizațiile „T” e o amplă operațiune de spălare de creiere și nu una de spionaj. Conduși de interese imediate ca: un loc în căminele Universității, o excursie gratuită, o invitație la vreo tabără de vară sau beții din partea conducerii centrale, tinerii nu mai fac front comun pentru nicio cauză. Pentru că li s-a indus sentimentul național „prin noi înșine”. Nu e relicva unei foste doctrine, ci model de reușită printre „meandrele” Sistemului.
Circumstanță agravantă? De multe ori, mai inteligenți decât liderii de la centru, „juveții” își folosesc îndemânarea, capacitatea și dăruirea pentru cauza sfertodocților râgâitori de bere care cotizează. Burtoșii iau „spuma” facultăților, o îndoctrinează cu spiritul gogoșilor televizate și le oferă tain, cât să simtă gustul. Restul, „dupa ce acumulezi experiență de 2-3 campanii cu succes, daca te faci plăcut, dacă te implici indeajuns”. Dar pentru ca paraziții tătucilor din politică au prioritate, mai aștepți 2-3 campanii, între timp cresc și nepoții, finii, fiii cumetrilor și observi că progeniturile politicii au tot timpul loc în Sistem, iar unii cu un IQ mult superior, își tot așteaptă rândul. Problema e că atunci când le vine rândul, pârjolesc conturile Sistemului, urmând să se piardă în neant, dovedind că au avut o singură doctrină: interesul personal.
Și pentru că interesul personal ne face mici, mici de tot, noi, tinerii din România nu avem reprezentare demnă la nivelul societății, ci numai „păduchi flaușați” care sunt de cele mai multe ori, mult inferiori calitativ, dar care sunt dispuși să închine interesele întregii categorii sociale celui care dă mai mult. Studenții sunt vandabili pentru oricine, iar din rândul lor se nasc lideri din ce în ce mai dubioși. Pentru ei există o reprezentare la scară mai mică a Sistemului, obținându-și bonificațiile din cazări (pe șpagă) în cămine, intermedieri student-profesor și bacșisuri din organizațiile de profil. Cei mai destoinici sunt răsplătiți cu funcții minore în administrația Universității, locuri aranjate la Master sau burse in străinătate. Facilitățile de care ar trebui să se bucure toți studenții sunt împărțite unui grup restrâns, iar raporturile dintre studenți nu mai sunt de mult egale.
Pe plaja politică din România, pe lângă baronii locali și naționali, bunicuțele retardate, paraziții liberali și lingăii cu iz filosofic, ar fi cazul să se intinda un cearșaf albastru-cer al viitorului. Ar trebui ca tinerii să se reprezinte și să lupte pentru viitorul lor în România. Cu siguranță mulți vor dori să se întoarcă, pentru ca sentimentul de român e mai presus de orice steag al bogăției. Dar atâta timp cât Oxford va sta în spatele lui NeamProst, ciclul politicii autohtone nu va fi niciodată întrerupt.
Partidul Tinerilor Români?
Raspunde cu citat
