De la Breasta, la Făcăi, acuzele nu mai contenesc. Poliţia a descoperit...

De la Breasta, la Făcăi, acuzele nu mai contenesc. Poliţia a descoperit un singur câine mort

477
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Reprezentanţii ONG-urilor pentru protecţia animalelor au sesizat, astăzi, secţia 2 Poliţie că la adăpostul de la Făcăi ar fi mai multe cadavre de animale, unele aflate în stare de putrefacţie. Un echipaj al secţiei s-a deplasat la faţa locului, constantând că în cabinetul medical se afla cadavrul unui câine. În urma cercetărilor, a reieşit că era vorba de un câine aflat sub tratament medical, care între timp a decedat. Poliţiştii au declarat că nu au fost găsite alte cadavre, aşa cum au susţinut două reprezentante ale unui ONG pentru protecţia animalelor.

La rândul ei, conducerea Salubrităţii, a transmis un comunicat de presă referitor la cele sesizate de ONG-urile în cauză.

„SC Salubritate Craiova SRL face precizarea că în fotografiile făcute în stabilimentul tranzitoriu de la Făcăi apare un singur câine. Acesta a decedat din cauze necunoscute, în această dimineață, în jurul orei 6:30, când în adăpost se afla doar persoana responsabilă cu paza clădirii. În mod evident, cadavrul prezentat în imagini nu este în putrefacție, acesta fiind autopsiat în jurul orei 9:00.

În prezent, a fost încheiată necropsia animalului, urmând ca medicul veterinar cu care SC Salubritate Craiova SRL are încheiat contract de prestări servicii să stabilească posibila cauză a morții. În ceea ce privește punga sigilată care apare în imagini, aceasta nu conține un cadavru de câine, ci resturi sanitar-veterinare rezultate din operațiile de sterilizare realizate în stabiliment.

„Asigurăm încă odată populația Craiovei că în cele două stabilimente pe care le administrăm, la Breasta și Făcăi, nu se petrece nimic necurat. Înțelegem faptul că imaginile prezentate sunt brutale, la nivel vizual, însă angajații noștri au acționat conform procedurii. Toți câinii pe care îi găzduim în cele două locații sunt tratați în mod corect”, a  spus Ionel Petre, director tehnic în cadrul SC Salubritate Craiova SRL și responsabil cu activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, SC Salubritate Craiova SRL dezminte informația apărută în mass-media conform căreia în stabilimentul de la Făcăi ar fi murit mai mulți câini fără stăpân, singurul animal care a decedat fiind cel prezentat în fotografii. Acest fapt a fost constatat, de altfel, și de organele de cercetare chemate la fața locului”, se arată în comnicatul transmis de SC Salubritate SA.

 

 

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     12-10-2010
    Mesaje
    35

    care politie ? luati tot setul de poze de la persoanele care au fost acolo, sa vedeti cadavre aruncate pe camp, in imediata apropiere. nu va luati dupa politie sau sclavii olgutzei nimeni nu vrea caini pe strazi, nici macar care ii iubesc. dar macar ia-i si ai grija de ei, nu ii omori. mai ales ca s-au inmultit din cauza posesorilor care isi lasa potaile pe strada singure..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.