Traversarea Podului Calafat-Vidin, mult mai ieftină comparativ cu feribotul. Iată tarifele!

Traversarea Podului Calafat-Vidin, mult mai ieftină comparativ cu feribotul. Iată tarifele!

1.171
26
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 5,00)

Taxa de traversare a noului pod peste Dunăre la Calafat-Vidin va fi de aproximativ patru ori mai mică faţă de tariful feribotului, scrie, astăzi, cotidianul sofiot Sega, citat de Agerpres. În acest context, proprietarul complexului de feribot Oreahovo-Bechet a anunţat că, din 15 iunie, taxele vor fi reduse cu 20%.

Astfel, autoturismele vor trece Dunărea în schimbul sumei de 6 euro, în timp ce până acum plăteau 23 de euro pentru traversarea cu feribotul. Autocarele vor plăti 25 euro, în timp ce tirurile – 37 euro. La Giurgiu-Ruse, autoturismele plătesc 2 euro în sensul de ieşire din Bulgaria şi 6 euro în sensul de intrare. Vehiculele de marfă de peste 3,5 tone plătesc 12 euro, iar tariful în cazul tirurilor este acelaşi – 37 euro.

După inaugurarea podului Calafat-Vidin, acesta va devia traficul care până acum trecea prin rute alternative. De aceea, proprietarul complexului de feribot Oreahovo-Bechet a anunţat că din 15 iunie taxele vor fi reduse cu 20%. De sâmbătă, taxa pentru tiruri va fi de 79 euro, 40 euro în cazul camioanelor, microbuzele vor plăti 36 de euro, iar autoturismele – 17 euro. Va fi percepută şi taxă de 1 euro pe călător.

La feribotul Zimnicea-Sviştov, taxele variază de la 4 euro pe autoturism şi 2 euro pe călător la 71 euro în cazul tirurilor.

Ziarul Sega mai scrie că cele mai mici sunt tarifele la feribotul între Călăraşi şi Silistra (acesta însă nu funcţionează de ani de zile – n.r.).

Pe jos şi pe bicicletă ajungem în România gratuit, titrează Standart. Pietonii şi bicicliştii, precum şi ambulanţele şi vehiculele folosite de poliţie şi pompieri vor fi scutite de plata taxelor care vor fi percepute pentru traversarea noului pod de peste Dunăre, la Calafat-Vidin, potrivit unei decizii adoptate miercuri de guvernul bulgar.

Ziarul Monitor îl citează pe ministrul bulgar al transporturilor, Danail Papazov, care a declarat că Bulgaria îi va propune României ca traversarea podului Calafat-Vidin să fie gratuită până la sfârşitul lunii.

Ziarul dezvăluie că ultimii patru premieri bulgari, precum şi miniştrii transporturilor din guvernele lor sunt invitaţi la ceremonia oficială de inaugurare podului programată să aibă loc vineri, 14 iunie, la ora 16,30. Banda care urmează să fie tăiată simbolic va fi ţinută de doi copii la vârste de circa 10 ani, băiat şi fată, din Bulgaria şi din România, iar pe pod se vor întâlni ingineri şi muncitori care au lucrat la proiect.

Sursa: AGERPRES



26 COMENTARII

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     13-06-2013
    Mesaje
    2

    Merita,sper sa nu fie o simpla promotie,si la iarna sa ne..dubleze

  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     08-07-2007
    Locatie
     Craiova-Rovine
    Mesaje
    2075

    ceremonia oficială de inaugurare podului programată să aibă loc vineri, 14 MAI la ora 16,30. Creca este o greseala data corecta fiind 14 iunie , adica maine .

    Edited by MOD - Semnatura. Forumul permite si crearea unei semnaturi care sa apara la sfarsitul mesajelor tale; aceasta ar trebui sa fie o fraza scurta, un citat celebru, eventual o gluma, dar care sa nu aiba dimensiuni prea mari; Deasemenea nu sunt permise link-uri directe sau tag-uri catre: site-uri, anunturi de mica publicitate, publicitate de orice fel; Ne rezervam dreptul de a edita semnaturile ce incalca regulamentul forumului fara a avertiza utilizatorul;
  3. #3
    Spammer
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    2372

    Credeam ca o sa fie gratis…

  4. #4
    Addicted!
    Data de inscriere
     02-12-2008
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    1661

    Se da drumul la pod, dar drumul pana acolo din Craiova tot ” praf ” e

    Turbos make torque and torque makes fun !
  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     08-05-2006
    Locatie
     in peluza
    Mesaje
    131
    Citat Mesaj initiat de Boditza
    Credeam ca o sa fie gratis…

    14 mai, la ora 16,30
    ma cand a fost ca eu n-am vazut

    Pe stadioanele din tara, e o mare bucurie,Toata lumea e-n delir,Mitica-i la puscarie,DNA-ul i-a umflat,nu mai fac nici o figura,Borcea si cu Mititelu`sunt colegii de celula!
  6. #6
    Member
    Data de inscriere
     26-08-2006
    Mesaje
    244

    Oare o să mai folosescă cineva ferry ?

    Trecut de ***** am avut, prezent de ***** avem, bine macar ca nu avem nici un fel de viitor...(Malaele, pe scena TNB)
  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     07-09-2009
    Locatie
     departe...
    Mesaje
    570

    un lucru bun cu deschiderea podului +++

  8. #8
    Racer
    Data de inscriere
     20-10-2007
    Mesaje
    215
    Citat Mesaj initiat de Greku`BWJ
    Se da drumul la pod, dar drumul pana acolo din Craiova tot ” praf ” e

    Ca bine zici… nu e „praf”, e o mizerie de drum.. o sa rada bulgarii si cu cu*u` de noi..

  9. #9
    Newcomer
    Data de inscriere
     18-07-2012
    Locatie
     m-a facut mama oltean
    Mesaje
    40

    stai tu linistit ca nici drumurile lor nu sant mai prejos
    si nu o sa rada deloc pt ca majoritatea se duceau pe bechet si ma refer la tiruri si drumul e destul de bunicel
    si drumurile lor sant praf nu numai ale noastre asa ca stai linistit

    doar eu
  10. #10
    Insane
    Data de inscriere
     06-02-2009
    Locatie
     Unde nu te astepti!
    Mesaje
    6011
    Citat Mesaj initiat de fear_maniak
    Citat Mesaj initiat de Greku`BWJ
    Se da drumul la pod, dar drumul pana acolo din Craiova tot ” praf ” e

    Ca bine zici… nu e „praf”, e o mizerie de drum.. o sa rada bulgarii si cu cu*u` de noi..

    Daca mentin ritmul pana in iarna trebuie sa il termine

    Tara noastra aur poarta...noi cersim din poarta-n poarta!-Nu exista cuvinte mari, ci doar capete mici!
  11. #11
    Afacerist
    Data de inscriere
     24-02-2007
    Mesaje
    534

    Taxa la autoturisme este de 29 de euro.
    Am trecut saptamina trecuta.
    Nu stiu unde ati vazut voi 23 de euro.

  12. #12
    Senior Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    929

    Sa speram ca o sa si ramana preturile astea ..

  13. #13
    Spammer
    Data de inscriere
     20-04-2006
    Locatie
     Gibraltar
    Mesaje
    2197
    Citat Mesaj initiat de laur_scp
    Citat Mesaj initiat de fear_maniak
    Citat Mesaj initiat de Greku`BWJ
    Se da drumul la pod, dar drumul pana acolo din Craiova tot ” praf ” e

    Ca bine zici… nu e „praf”, e o mizerie de drum.. o sa rada bulgarii si cu cu*u` de noi..

    Daca mentin ritmul pana in iarna trebuie sa il termine

    e terminat ii vor da drumul

    si doi la mana ,Craiova-Calafat au inceput modernizarea acestui drum ,probabil o parte ati vazut

  14. #14
    Racer
    Data de inscriere
     20-10-2007
    Mesaje
    216

    Eu din ce stiu, drum bun – Podari – Padure Radovan si dupa e vai de mama lui.. Deja sunt satul de drumuri din astea bombardate, numai in Dolj si prin Moldova au mai ramas asa, ca-n centru tarii, Boc a reusit sa-si blindeze drumurile. Am ramas noi, Doljul cu asfaltul, doar un vis.

  15. #15
    Racer
    Data de inscriere
     04-05-2006
    Locatie
     de unde stii tu ma ?!
    Mesaje
    396
    Citat Mesaj initiat de fear_maniak
    Eu din ce stiu, drum bun – Podari – Padure Radovan si dupa e vai de mama lui.. Deja sunt satul de drumuri din astea bombardate, numai in Dolj si prin Moldova au mai ramas asa, ca-n centru tarii, Boc a reusit sa-si blindeze drumurile. Am ramas noi, Doljul cu asfaltul, doar un vis.

    inseamna ca nu ai fost in valcea !

  16. #16
    Member
    Data de inscriere
     29-05-2012
    Mesaje
    207

    Toata lumea comenteaza despre AUTO.;Acest mod de transport,reprezinta in general ,interese de grup sau private.Aici se fac afaceri personale .in care STATUL,ramane simplu spectator cu ochii in soare.Pentru mine ,intrebarea fundamentala ramane;Cum este posibil ,ca dupa 12 ani cand s-au facut primele proiecte,studii..etc;pentru reabilitarea sectiei de cale ferata CRAIOVA-CALAFAT;sa nu se investeasca nici macar un euro ,pentru o refactie macar.Exclud .portiunea Golenti-Calafat,care a avut alte surse de finantare,si va ramane O OAZA INTR-UN DESERT.;Transp. pe cf;este in mod grosolan ,sabotat de toate guvernele ,cu ajutorul adm.CFR.

  17. #17
    Racer
    Data de inscriere
     20-10-2007
    Mesaje
    217

    http://www.digi24.ro/stire/Din-groapa-in-groapa-pana-la-Calafat_110766

    Finantare anul acesta 0. Salut! La mai mare!

  18. #18
    Member
    Data de inscriere
     17-02-2010
    Mesaje
    123
    Citat Mesaj initiat de sorser65
    Taxa la autoturisme este de 29 de euro.
    Am trecut saptamina trecuta.
    Nu stiu unde ati vazut voi 23 de euro.

    asa stiam si eu, 29 plus cate 3 eur de pasager, iar tirul cate 100 euro. Si asa avem un raspuns, de ce a durat asa mult constructia podului.

  19. #19
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-05-2010
    Mesaje
    36

    Inteleg ca la iesire din Romania pe pod se plateste 6 euro. Se mai plateste ceva imediat cand intri in Bulgaria sau doar cand te intorci in Romania dai 2 euro?

  20. #20
    De-al casei
    Data de inscriere
     17-08-2010
    Mesaje
    297

    vorbiti prosti,pietoni si biciclistii gratis,autoturismele 6 euro,este vb de traversarea podului

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.