Craiova: Compania de Apă a trecut la debranşări în masă

Craiova: Compania de Apă a trecut la debranşări în masă

769
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Compania de Apă Oltenia (CAO) SA a demarat în Craiova un program amplu pentru debranşarea utilizatorilor rău-platnici şi desfiinţarea branşamentelor clandestine.

Astfel, conform unui comunicat transmis de CAO, în cazul debranşării pentru neachitarea facturilor, în vederea reluării serviciului de alimentare cu apă, utilizatorul va achita contravaloarea lucrărilor aferente debranşării/rebranşării, precum şi a lucrărilor de refacere a infrastructurii (carosabil şi/sau trotuar).

„Utilizatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare care au debite restante sunt rugaţi să achite facturile la zi pentru a evita cheltuielile şi disconfortul ce ar putea apare ca urmare a debranşării, transmite conducerea Companiei.

În cazul depistării branşamentelor clandestine, acestea vor fi desfiinţate imediat iar asigurarea serviciului de alimentare cu apă, se va face numai ulterior:
a) achitării amenzii prevăzute în Regulamentul serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare;
b) efectuării plaţii retroactive a contravalorii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare pentru o perioada 24 de luni, calculata in sistem pauşal conform legislației in vigoare, reprezentând prejudiciul cauzat operatorului;
c) achitării costurilor reparaţiilor efectuate de operator în cazul în care, prin realizarea branşamentului clandestin au fost afectate componente ale reţelei de distribuţie;
d) achitării costurilor de desfiinţare a branşamentului sau a costurilor de debranşare/ rebranşare, după caz;
e) realizării branşamentului conform prevederilor prezentului regulament, în cazul în care acestea au fost încălcate la realizarea branşamentului clandestin.

„Pentru evitarea acestor neajunsuri utilizatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare care din diverse motive utilizează apă din reţeaua publică în mod clandestin sunt rugaţi să se prezinte urgent la sediul Companiei în vederea derulării demersurilor pentru intrarea în legalitate”, mai transmite conducerea CAO.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.