Infotrafic: ora 8:30

Infotrafic: ora 8:30

529
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

SITUAŢIA TRAFICULUI RUTIER LA ORA 08.30 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că toată reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău, Călăraşi şi Tulcea a fost închisă.
De asemenea, nu este permisă circulaţia pe DN2, DN3, DN4, de la ieşirea din Bucureşti, pe raza judeţului Ilfov, către judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

În afara drumurilor naţionale din judeţele amintite, la această oră (08.30) circulaţia este întreruptă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe următoarele artere rutiere:

Autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă;

DN 11A Oneşti (BC) – Adjud (VN) – Podu Turcului (BC) – Bârlad (VS);

DN 1D Albesti-Paleologu (PH) – Urziceni (IL);

DN 2G Bacău – Comăneşti;

DN 2F Bacău – Vaslui;

DN 28A Târgu Frumos – Paşcani (IS);

DN 24C Rădăuţi-Prut (BT) – Vânători (IS);

DN 15D Piatra Neamţ – Roman – Negreşti (VS);

DN 24A Murgeni – Huşi (VS);

DN 7C Curtea de Argeş – Piscu Negru (AG); între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă (SB) Transfăgărăşanul era deja închis, pe perioada iernii;

DN 71 Sinaia (PH) – Moroeni (DB);

DN 26 Murgeni (VS) – limită judeţ Galaţi;

DN 1A Săcele – Cheia – Vălenii de Munte.

Pe DN 10 se poate circula de la intersecţia cu DN11 (Prejmer, jud. Braşov) până la Crasna (CV), de unde se aplică restricţia către judeţul Buzău.

Pe A1 Bucureşti – Piteşti se circulă în condiţii de iarnă.

Precizăm, totodată, că sunt impuse restricţii de circulaţie pentru traficul greu pe DN 1B Albeşti-Paleologu – limita cu judeţul Buzău, DN 1A Blejoi – Vălenii de Munte, 22C Cernavodă – Basarabi, 2A Constanţa – Hârşova şi DN3 Basarabi – Constanţa.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizarea cu cod portocaliu, conform căreia, în intervalul 5 februarie, ora 18 – 8 februarie, ora 10 va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70-80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. Viscolul se va manifesta în noaptea de 5 spre 6 februarie în sudul Moldovei şi în Bărăgan, apoi se va extinde spre celelalte regiuni menţionate, atingând intensitatea maximă în perioada 6 februarie ora 14 – 7 februarie ora 18.

Notă: La începutul intervalului, în Dobrogea şi estul Munteniei vor mai fi precipitaţii mixte şi se va menţine poleiul.

De asemenea, pentru nordul şi centrul Moldovei, Banat şi zona de munte a fost emisă atenţionare cu cod galben. Va continua sa ningă, iar vântul va avea viteze de până la 30-40 km/h.

În aceste condiţii, le recomandăm insistent conducătorilor auto să nu pornească la drum. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.). De asemenea, trebuie luat în calcul şi riscul înzăpezirii, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi un telefon mobil cu adaptor la priza auto (recomandat ar fi mai multe telefoane mobile, conectate la reţele diferite).

În situaţia în care şoferii constată că stratul de zăpadă îngreunează din ce în ce mai mult circulaţia, este indicat ca aceştia să-şi continue drumul până în cea mai apropiată localitate, unde pot găsi adăpost, iar autovehiculul poate fi supravegheat. Acesta trebuie oprit în afara carosabilului pentru a nu împiedica intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Astăzi se va circula extrem de greu în oraşele în care a nins sau va ninge abundent. Aşadar, le recomandăm posesorilor de autoturisme să folosească transportul în comun.

Mare atenţie! Din cauza ploii, stratul de zăpadă existent pe unele drumuri a devenit alunecos. De asemenea, ploaia spală materialul antiderapant, iar temperaturile scăzute favorizează producerea poleiului.

Totodată, le recomandăm pietonilor să se angajeze în traversare prin locurile marcate şi semnalizate doar după ce şoferii au oprit pentru a le acorda prioritate. Spaţiul de frânare creşte semnificativ pe carosabil alunecos.

Îi atenţionăm pe conducătorii auto că nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte (de la 420 la 560 de lei).

Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

CENTRUL INFOTRAFIC DIN I.G.P.R.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.