Craiovean reţinut pentru înşelăciune. Pretindea că este avocat şi aplica metoda „accidentul”

Craiovean reţinut pentru înşelăciune. Pretindea că este avocat şi aplica metoda „accidentul”

974
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 5,00)

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un craiovean în vârstă de 31 de ani, suspectat de comiterea mai multor înşelăciuni prin metoda „accidentul”. Bărbatul a fost prins după ce potenţialele sale victime şi-au dat seama că urmau să fie înşelate. 

Poliţiştii doljeni au fost sesizaţi, ieri de dimineaţă, de Ştefan Spătărelu, 44 ani, din comuna Cârcea, Dolj cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 69 ani, din aceeaşi localitate a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat ce s-a recomandat a fi avocat şi care a informat-o că fiul său a accidentat un minor pe trecerea de pietoni, solicitându-le suma de 6000 lei pentru a se împăca cu familia victimei. Femeia a vrut să afle chiar de la fiul său ce s-a întâmplat şi l-a sunat. Acesta, recunoscând din mass-media metoda de înşelăciune, a mers direct la poliţie.

În temeiul sesizării a fost constituită o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală Nr. 1 Craiova şi 4 Coşoveni şi din poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Craiova care, în urma activităţilor specifice desfăşurate au organizat flagrantul.

Poliţiştii l-au prins pe suspect, identificat în persoana lui ALIN DUMITRESCU, 31 de ani, din Craiova în momentul în care ridica suma de bani solicitată părţii vătămate ELENA Spătărelu, din comuna Cârcea.

Prin extinderea cercetărilor poliţiştii au stabilit faptul că acesta este autorul a încă trei înşelăciuni, prin metoda „accidentul”, comise la începutul lunii august a.c., în dauna părţilor vătămate C.FLOAREA, 81 ani, C.FLORICA, 72 ani, din comuna Cârcea şi P.TUDOREL, 70 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, Dolj.

În baza probatoriului administrat de poliţişti în cauză, D.ALIN a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În acest moment, suspectul este audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova

 RECOMANDĂRI  PREVENTIVE  

  • Nu acceptaţi în nicio împrejurare să trimiteţi sume de bani unor persoane care vă contactează telefonic şi pretind că sunt rude ale dumneavoastră sau cunoştinţe ale acestor rude! Verificaţi întotdeauna apelul telefonic, înainte de a face orice tranzacţie bănească!
  • Vârstnicii sunt o categorie vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!
  • Nu oferiţi niciun fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor;

Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, buletin, cărţi de credit/debit etc. pe mail/fax!

  • Nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au (deseori infractorii îşi asumă o calitate oficială – avocat, procuror, poliţist);
  • Nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi “fericiţii” câştigători ai unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.) nu presupune înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului;
  • Nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru ridicarea unor premii, aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost anunţat câştigător! Plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior!

SUNAŢI  LA 112 DACĂ  AŢI FOST ŢINTA UNEI ASTFEL DE ÎNŞELĂCIUNI!!!



6 COMENTARII

  1. #1
    Senior Member
    Data de inscriere
     02-05-2013
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    832

    Cred ca este lumea plina de astfel de mitocani,oameni pot face chiar si un infart la aflarea unor vesti de gen,dupa ce ca streseaza omul de moarte sa-i dea bani respectivi si mint fel si fel de bazaconi…..

  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-01-2006
    Mesaje
    631

    e aiurea faptul ca retardatii astia inseala persoane batrane ancorate destul de putin in lumea de acum, de aici si numarul tot mai pare de pagubiti

  3. #3
    Oldtimer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1070

    bietii batrani.daca sunt singuri.

  4. #4
    0-day Member
    Data de inscriere
     23-06-2013
    Mesaje
    1

    am fost victima acestor nenorociti,dar nu am trimis lovelele cerute.
    pt ei puscaria ,e putin.MOARTEA PRIN SPANZURARE,TRASUL PE RUG SAU TRASUL PE ROATA ar fi mai potrivit.

  5. #5
    Afacerist
    Data de inscriere
     18-08-2012
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    171

    Baieti destepti…

  6. #6
    Senior Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    990

    Deci furturi de acest fel … denota cat de naiva este lumea …

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.