A fost numit ”Ministrul apărării” atât la Universitatea Craiova, cât și la echipa națională.
Bucureștean prin naștere (26.03.1951) și ca pregătire sportivă a devenit o legendă a fotbalului românesc în urma schimului pe care Steaua la propus/impus, în 1973, Ștefan Sameș vs. Costică Ștefănescu.
A venit la Craiova după ce Universitatea lui Oblemenco, Deselnicu and Co. devenise Campioana Unei Mari Iubiri, după furtul ordinar al unui Titlu national de către dușmanii de moarte ai familiei alb-albastre, dinamo.
A crescut la Craiova în anul primului Titlu de campioni, sub aripa lui Ion OBLEMENCO. Și a crescut foart bine. Și ca sportiv și ca om.
A devenit prin muncă, seriozitate, tenacitate și dăruire totală ”Amiralul” Universității Craiova în perioada 1979-1985, perioadă în care gruparea alb-albastră a căpătat renumele de CRAIOVA MAXIMA. Performanțele Științei, dar și caracterul său special, de profesionist 100%, l-au impus ca titular și căpitan al selecționatei de fotbal a României, acolo unde și-a căpătat titulatura de ”Ministru al apărării”.
A fost titular, în toată Campania europeană a Universității Craiova de la Olympiakos Nicosia, Cupa Cupelor, 15.09.1977, și până la jocul cu Dinamo Kiev, tot în Cupa Cupelor, 06.11.1985. A lipsit la doar 2 jocuri, în mod obiectiv, cu Benfica Lisabona, în tur, 06.04.1983, în Cupa UEFA, și la meciul tur cu Hajduk Split, 14.09.1983, tot în Cupa UEFA.
La Selecționata de fotbal a României a bifat 66 de prezențe.
A fost un libero prin excelență, un fundaș de talie mondială, comparat nu de puține ori cu celebrul Franz Beckenbauer.
A fost Comandantul CRAIOVEI MAXIMA și cu mare regret spunem A FOST. La fel cum și Ion OBLEMENCO A FOST CĂPITANUL CMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI.
Pentru tot ceea ce a făcut rămâne 6-le de LEGENDĂ al Universității Craiova din era CRAIOVA MAXIMA, la fel cum Ion OBLEMENCO rămâne 9-le de LEGENDĂ din era CAMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI.
Două destine, a două personalități marcante pentru fotbal craiovean, precum și pentru Municipiul Craiova și Oltenia.
Tragedia de astăzi, coroborată cu tragedia de la 01 septembrie 1996, poate avea darul de a încropa securea războiului în fotbalul craiovean (greu de crezut).
Ion OBLEMENCO și-a dorit înainte de moarte, acolo unde era – în Maroc să fie în Craiova, implicat în renașterea fotbalului craiovean.
Costică ȘTEFĂNESCU și-a dorit înainte de moarte să renască Universitatea Craiova.
Îi aude cineva. Le simte cineva durerea pentru cea mai iubită echipă de fotbal din România?
Sperăm că da. Un prim semn al recunoștiinței ar fi retragerea, pe vecie, a tricourilor alb-albastre cu numerele 6 și 9, tricouri care să troneze în Hall of Fame-ul fotbalului craiovean. Și poate că lângă ele să fie și celebrul 7 al CRAIOVEI MAXIMA, Zoli CRIȘAN.
Din păcate familia alb-albastră, valoroasa familie alb-albastră, e din ce în ce mai numeroasă în echipa RAIULUI: Ion Oblemenco, Constantin Oțet, Petre Deselnicu, Zoltan Crișan,Iulian Bălan, Iulică Strâmbeanu, Cristi Neamțu, Ion Constantinescu, Costică Ștefănescu.
Poate, cu voia Domnului, sau a Domniilor lor, de acolo de unde sunt le vor gândul bun și sufletul curat celor care vor să renască Universitatea Craiova, aia alb-albastră din inimile a milioane de români, și vom retrăi clipe memorabile pe dreptunghiul verde al Băniei, fost ”Central” fost și viitor ”Ion Oblemenco”.
Mulțumim Costică ȘTEFĂNESCU pentru faptul că ne-ai înnobilat sportiv și uman cu prezența TA, că alături de colegii TĂI ai dus numele și renumele Craiovei pe toate meridianele globului.
Să ai parte de liniște și lumină acolo unde ești și alturi de Nea’ Nelu’ Oblemenco, Nea’ Petre Deselnicu, Zoli Crisan, Nea’ Ion Constantinescu – Hamlet, și de toți ceilalți alb-albaștrii să vegheați ca fotbalul craiovean să redevină ceea ce a fost atunci când VOI îl reprezentați.
Raspunde cu citat
