FC Universitatea Craiova a fost eliminată în aceastâ seară din Cupa României

FC Universitatea Craiova a fost eliminată în aceastâ seară din Cupa României

884
13
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)


FC Universitatea Craiova a fost eliminată în aceastâ seară din Cupa României Timișoreana, fiind învinsă de deținătoarea trofeului, Petrolul Ploiești cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Mustivar în minutul 17

Cu toate că a pierdut, Craiova a arătat ca o echipă puternică care a jucat de la egal la egal cu adversara sa.

Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, în afară de golul ploieștenilor, am mai putut consemna decàt șutul pe lângă poartă a lui Baird.

În al doilea mitan, Petrolul s-a retras în apărare, iar alb-albaștri au ratat ocazie după ocazie. Cea mai mare șansă de egalare s-a consemnat în minutul 52, atunci când șutul lui Săceanu a fost scos de sub transversală de Mircea Bornescu.

Atmosfera din tribune a fost incediară la propriu, în minutul 20 galeria Științei pornind spectacolul în tribune. La partida de la Severin au asistat 7 000 de spectatori.

Napoli : „Sunt fericit ca am facut o impresie buna. A fost un meci bun. Se putea mai mult, Petroul este o echipa care a castigat Cupa anul trecut. Sunt fericit ca noi am facut un meci foarte bun, suporterii sunt cu noi, acum ne concentram pentru meciul de sambata.”

Dan Capra finantator Petrolul : „Am jucat cu o echipa destul de buna. Craiova a fost un adversar de liga 1 !!!”

 

Contra: „Am spus de la inceput ca am picat cu cel mai greu adversar din liga 2-a . Deplasare grea si meci foarte greu. Felicit echipa Craiova pt meci, pt efortul depus. A fost un meci foarte greu, am castigat greu. Craiova are un antrenor care site meserie. Respect echipa Craiova.”

 

Madalin Ciuca: „A fost un joc placut, un spectacol placut, pacat ca am pierdut nemeritat la cum a decurs jocul. Petrolul a avut o singura ocazie si a marcat. Noi ne continuam drumul nostru in liga 2-a si sper sa castigam cat mai multe meciuri. Noi am iesit cu capul sus si ne concentram la urmatoarele meciuri din liga 2-a.”

 

Adrian Mititelu: „Inainte de meci nu eram prea increzator, dar dupa meciul facut de noi in aceasta seara puteam sa-i batem. Nu ma supara eliminarea, pt ca tot dadeam de alta echipa. Sunt constient ca vom avea meciuri in liga 2-a foarte grele, dar ne dorim promovarea. Acele fumigene chiar au aratat foarte bine, a fost o atmosfera deosebita. Galeria „U” este una din primele 3 din Romania.

Niciodata nu se vor putea uni niste infractori cu FCU ! Ei vor fi exclusi cat de curand. Ei nu pot sa imi ofere mie nimic. Asta e viata. Imi vine rau cand aud cuvantul fuziune. Badea sa fuzioneze cu taica-so, cu maica-sa … daca il mai aud o data cu treaba asta nu stiu ce fac cu el. Chiar daca o iau din liga 5-a, niciodata nu as fuziona cu acesti oameni. Nu am nevoie de fuziune cu nimeni ! Noi ne pastram continuitatea si traditia.

Acele fumigene chiar au aratat foarte bine, a fost o atmosfera deosebita. Galeria „U” este una din primele 3 din Romania.”

Hotoboc: „A fost un joc in care nu s-a vazut nici o diferenta intre noi si Petrolul, au avut o ocazie foarte norocoasa din care au marcat. Ne-am batut de la egal la egal cu detinatoarea trofeului. Diferenta astazi a facut-o norocul. Noi am avut mai multe ocazii. Cel mai important pentru noi este sa ducem echipa in liga 1 ! Am iesit frumos din Cupa Romaniei. Am aratat fotbal, avem o echipa bine organizata care i-a pus probleme Petrolului.”

 

 



13 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     01-02-2013
    Mesaje
    131

    Craiova a jucat de Liga 1. Nu stiu cum vi s-a parut voua, dar dupa parerea mea, trebuia sa se califice Au avut intr-adevar primele 20 de minute in care jucau haotic, apoi lucrurile s-au schimbat. Trebuie sa promoveze in Liga 1, neaparat. Stiu ei suporterii adevarati de ce o sustin chiar si cand totul pare sa fie in zadar. Au mai castigat un suporter. Bravo !

    Artists use lies to tell the truth. Yes, I created a lie. But because you believed it, you found something true about yourself
  2. #2
    Addicted!
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    1605

    da,o impresie buna

  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     31-05-2010
    Mesaje
    143

    Pacat ca nu s-au calificat. Au jucat mai bine ca Petrolul. Cat despre echipa Olgutei tine ocupat stadionul cu echipa ei de elita. Am fi putut fi calificati daca jucam la Craiova erau mult mai multi suporteri care o incurajau. Bafta mai departe in campionat .

  4. #4
    Spammer
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     in eter
    Mesaje
    2923

    Nu m am asteptat sa aiba ambitia aia de olteni ,ca nu prea sunt in echipa asa multi . Una peste alta , un meci frumos si daca mai fac vreo 3 achizitii printre care si Wobay e bine .

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     08-10-2007
    Mesaje
    46

    Multumim Petrolul !

  6. #6
    De-al casei
    Data de inscriere
     13-01-2013
    Mesaje
    291

    Pentru o echipa formata in 2 luni jumate,desi am luat bataie ceea ce era de astept eu zic ca am dominat meciu daca ar fi avut 2-3 jucatori mai tineri care sa ii inlocuiasca pe batranei si sa fi alergat mult mai bine zic ca faceam un rezultat bun,felicitati pentru jocul facut

  7. #7
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     11-01-2009
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    119

    frumos, m-a facut mandru din nou echipa asta!! hai Craiova!!!

    " Nu e nebun cel care renunta la ce nu poate pastra, pentru a castiga ce nu poate pierde." J. Elliot
  8. #8
    Senior Member
    Data de inscriere
     17-08-2010
    Mesaje
    615

    Am crezut ca o sa ne rupa petrolul,dar baietii sau mobilizat,bravo lor,!

  9. #9
    Senior Member
    Data de inscriere
     17-08-2010
    Mesaje
    616

    cred ca daca il aveam pe dine,ne calificam,vb la modul cel mai serios….daca mai face ”rost de 2-3 jucatori”…pute, spera la promovare

  10. #10
    Addicted!
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1523

    Echipa a jucat neasteptat de bine. Au alergat, au presat, au avut si ocazii. Chiar daca au pierdut au facut o impresie buna. Pacat ca nu s-a jucat pe Oblemenco.. si asta numai din vina Largutei..

  11. #11
    Addicted!
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1546

    stiinta nu moareeeeeeeeeeeeee

  12. #12
    Senior Member
    Data de inscriere
     07-01-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    667

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-b/jandarmeria-cere-ca-fc-u-craiova-sa-nu-mai-joace-la-severin-mititelu-o-sa-ajungem-sa-jucam-in-bulgaria-x-409512.html

    Cine pariaza ca o sa se aprobe?
    Mari incidente au fost, cu morti, raniti, parjol.. Au otravit si fantanile fanii FCU, ce sa mai, dezastru!!

  13. #13
    Oldtimer
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    1022

    In sfarsit se pune de o echipa …

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.