CSU egalată în ultimul minut la Tg. Mureș

CSU egalată în ultimul minut la Tg. Mureș

476
5
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Ultimul meci al etapei a patra din seria a II-a a avut la Târgu Mureş, unde s-au întâlnit ASA şi CS U Craiova. Aflate într-un moment de criză, ambele grupări sperau să scoată în această seară un rezultat bun, pentru a mai îndulci din amarul debutului slab de sezon.

Meciul a fost slab calificativ, însă, din păcate, pe teren au existat mulți nervi care au dus la trei cartonașe roșii și o bătaie generală după ultimul fluier al partidei.

Echipa craioveană a avut de la mijlocul primei reprize un om în plus atunci când Szilagy se luptă pentru balon cu Dragu. Aflat la pâmânt, atacantul oaspeţilor este călcat pe gleznă de căpitanul mureşenilor. Gestul este văzut de tuşierul Micloş Nagy care îşi anunţă colegul de la centru. Kovacs îi arată cartonaşul roşu lui Szilagy și ASA joacă în 10. Deși în inferioritate numerică, mai periculoși sunt tot gazdele. Lovitura liberă de la semidistanţă executată de Bumba se opreşte în zid, cu un henţ al lui Adrian Ionescu, mai mult sau mai puţin intenţionat. Kovacs acordă o nouă lovitură liberă, dar de data asta de la 17 metri. De data aceasta execută Buhuşi care trimite în zid.

După pauză gazdele bagă în poarta Craiovei, dar golul este anulat pentru fault în atac. Golul vine, dar în poarta gazdelor. În min 67 centrare alui Cârjă şi Opriţa loveşte greşit mingea, dar o trimite imparabil în poartă. La doar patru minute după gol se restabilește egalitatea numerică. Noul intrat Dragalina are o intrare întârziată din spate asupra lui Bumba şi vede roşu direct. Finalul este încins, ASA asediază poarta lui Brac, gazdele lovesc transversala, pentru ca în ultimul minut de prelungire Buhăescu sare la un balon în careu, în duel cu Izvoranu şi centralul Kovacs consideră că fundaşul oltean a faultat, arătând spre punctul cu var. Execută imparabil și este 1-1, iar Izvoranu vede și el roșu în fața ochilor

Imediat după ce centralul Kovacs a fluierat finalul jocului s-a produs un meleu general, se împart pumni în stânga şi în dreapta și se mai arată cartonașe de ambele culori.

Sursa: ghidsportiv.ro



5 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     01-02-2013
    Mesaje
    147

    Baga larguta la bani in curu lor si ei o ard aiurea asa le trebuie, jucatori de curtea scolii.

    Artists use lies to tell the truth. Yes, I created a lie. But because you believed it, you found something true about yourself
  2. #2
    Hater
    Data de inscriere
     20-01-2006
    Locatie
     Miserupia
    Mesaje
    4690

    Sper sa o tina tot asa.

  3. #3
    0-day Member
    Data de inscriere
     12-05-2013
    Mesaje
    7

    cele auzite ne bucura aceasta echipa nu e buna de nimic,daca il ajuta pe adi cu acesti bani craiova sigur era pe 1 nu aveam adversar

  4. #4
    Addicted!
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1573

    asa baieti.sa va tina naravul

  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     17-08-2010
    Mesaje
    626

    si Conducerea a mai si sunat jucatorii de la tg mures pt a trantii un blat….tot asa baieti….oricum au 6 jucatori suspendati in urma incidentelor….

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.