Un medic german a realizat prima operaţie microscopică ORL

Un medic german a realizat prima operaţie microscopică ORL

608
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

   Primii patru pacienţi olteni au avut, ieri, şansa să fie operaţi de reputatul profesor german dr. Hans-Peter Zenner, unul dintre primii cinci specialişti la nivel european în domeniul ORL. Intervenţiile chirurgicale la nivelul urechii s-au desfăşurat în clinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, cu ajutorul microscopului operator Zeiss, pe care Consiliul Judeţean Dolj l-a achiziţionat în luna august. Operaţiile au avut şi un scop didactic, fiind transmise în direct în sala de curs a secţiei ORL, unde au fost urmărite de mai mulţi studenţi rezidenţi şi medici care urmează să practice acest tip de intervenţii. După-amiază, reputatul chirurg a făcut o vizită şi la Primăria Craiova, unde a fost întâmpinat de primarul Lia Olguţa Vasilescu. 

Profesorul Hans-Peter Zenner este cadru didactic la Universitatea din Tubingen, Germania, şi este unul dintre cei mai apreciaţi medici ORL din Europa, regăsindu-se în primii cinci specialişti pe chirurgia urechii. Are un CV impresionant, fiind doctor în ştiinţe medicale şi membru al board-ului executiv al Academiei Naţionale de Ştiinţe Leopoldina. În 2009 şi 2010, el a fost preşedintele Asociaţiei Germane de Ştiinţe şi Medicină. Hans-Peter Zenner are şi o carieră ştiinţifică în domeniu, fiindu-i decernate mai multe premii, printre care Premiul Gottfried Wilhelm Leibniz, în ediţia 1986-1987. Cea mai recentă distincţie este Premiul Shambaugh, care i-a fost acordat în anul 2010.

A fost folosit, pentru prima dată, microscopul operator

Ieri-dimineaţă, reputatul chirurg neamţ a operat patru pacienţi care aveau probleme medicale la nivelul urechii şi necesitau neapărat intervenţie chirurgicală, în caz contrat existând riscul să rămână fără auz. A fost o premieră pentru Clinica ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova pentru că a fost folosit pentru prima dată microscopul operator, achiziţionat în această vară de Consiliul Judeţean Dolj. Acest aparat modern a costat 30.000 de euro şi permite efectuarea unor operaţii delicate pentru pacienţi cu timpanul perforat, timpanoplastii, intervenţii pe otoscleroză, dar şi intervenţii la nivelul nasului, laringelui şi faringelui. „Domnul profesor Zenner a venit la noi, la Craiova, ca să ne ajute bolnavii să aibă şi ei un auz corect. Microscopul operator pe care l-am primit anul acesta de la Consiliul Judeţean Dolj a făcut posibilă venirea profesorului Zenner. Dânsul şi-a adus trusa specială pentru chirurgia otosclerozei, pentru chirurgia timpanoplastiilor. Bolnavii vor auzi mai bine, cu siguranţă, în urma acestor intervenţii chirurgicale”, a explicat prof. univ. dr. Elena Ioniţă, şeful Clinicii ORL din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Operaţiile au fost urmărite, în direct, de studenţi şi medici

Intervenţia chirurgicală depinde de la bolnav la bolnav, specialiştii spunând că nu există doi pacienţi care să aibă aceeaşi leziune. Cazurile operate ieri au fost selectate de-a lungul timpului, iar astăzi vor ajunge pe masa de operaţie alţi şase pacienţi care, de asemenea, vor fi trataţi de profesorul Hans-Peter Zenner. „I-am investigat din punct de vedere medical pentru toţi aceşti bolnavi să beneficieze. Le-am făcut audiogramă, li s-au recoltat analize pentru că întotdeauna toate funcţiile organismului să fie în limite normale ca să poată fi operate”, a mai spus prof. univ. dr.  Elena Ioniţă. O operaţie durează între o jumătate de oră şi o oră, iar cele efectuate ieri au fost urmărite în direct de studenţii şi doctorii veniţi special din toate judeţele Olteniei ca să asiste la demonstraţia medicului german. După-amiază, a avut loc şi un curs intrucţional-teoretic care a fost susţinut de acelaşi profesor. „Sunt onorat să fiu invitat la Craiova. Cred că se deschide o nouă eră, a microchirugiei, în cadrul spitalului de aici. De obicei, este necesar un stagiu prin intermediul căruia medicii să înveţe totul despre acest tip de intervenţii chirurgicale, lucru care s-a şi întâmplat. Chirurgia urechii este foarte importantă şi foarte delicată, dar înainte de a putea opera un pacient este necesar ca medicul să exerseze de cel puţin 50 de ori pe cadavru”, a precizat prof. univ. dr. Hans-Peter Zenner.

„Craiova este un oraş foarte frumos”

Echipa de medici germani a fost invitată la Primăria Craiova, fiind întâmpinată de primarul Lia Olguţa Vasilescu. Edilul din Bănie le-a prezentat oraşul, ajutându-se de imaginile în mozaic expuse în Sala de şedinţe, apoi le-a înmânat o plachetă şi câteva cadouri reprezentative care să le amintească de Craiova. „Candidăm pentru anul 2021 la titlul de Capitală Culturală Europeană şi aici sunt câteva obiecte foarte interesante din punct de vedere al culturii. Sper din toată inima să ne onoraţi şi anul viitor cu vizita dumneavoastră. Cred că anul viitor când veţi reveni aici, pentru că nu mă îndoiesc că veţi reveni, veţi vedea o altă infrastructură spitalicească, în sensul că se fac multe investiţii. Şi eu mă pregătesc să inaugurez spitalul de Pediatrie şi Maternitatea unde am investit suma de un milion de euro, care într-adevăr arată la standardele spitalelor din Germania”, i-a spus primarul Craiovei medicului german. La rândul său, Hans-Peter Zenner s-a declarat încântat de primirea care i s-a făcut şi a apreciat modul cum arată oraşul. „Craiova este un oraş foarte frumos. Vreau să vă asigur că suntem o mică echipă şi o mică stea care ajutăm cu cea mai mare plăcere ca, în lumea medicală, în activitatea medicală, să se facă paşi înainte. Sunt născut în oraşul Essen, din landul Renania de Nord-Westfalia, care a fost în 2010 capitală culturală europeană şi acest lucru a făcut oraşului un serviciu foarte mare”.

Sursa: cvlpress.ro



1 COMENTARIU

  1. #1
    Addicted!
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1644

    bun acest aparat.dar avem toti acces la el sau trebuie belet de la fetita prima

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.