Primarii din Dolj, informaţi despre cum să sprijine dezvoltarea de reţele de...

Primarii din Dolj, informaţi despre cum să sprijine dezvoltarea de reţele de comunicaţii electronice

611
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) s-au întâlnit astăzi, la sediul Prefecturii Dolj, cu primarii din judeţ pentru a discuta cu aceştia despre responsabilităţile ce le revin ca urmare a implementării Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice.

Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice vine să sprijine dezvoltarea de reţele de comunicaţii electronice la nivel naţional şi să stimuleze investiţiile în reţele şi infrastructuri de comunicaţii, precum şi concurenţa între furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice. Legea stabileşte condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi măsurile privind construirea de reţele de comunicaţii electronice.

Conform acestei legi, autorităţile publice au obligaţia de a publica, în termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri de acces, condiţiile în care se realizează dreptul de acces pe proprietatea publică, precum şi lista documentelor necesare acordării accesului.

Accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii pe proprietatea publică sau privată se poate face numai în urma încheierii unui contract, termenul maxim de negociere a acestuia fiind de 2 luni de la data primirii cererii de acces. În situaţia în care un astfel de contract nu se poate încheia în termenul menţionat, furnizorul se poate adresa instanţei competente.

Totodată, legea interzice stabilirea altor impozite, taxe, tarife sau sume suplimentare faţă de cele care rezultă din contractele încheiate pentru ocuparea şi folosinţa imobilelor proprietate publică, iar tarifele datorate vor fi plătite doar persoanei care deţine sau controlează elementele de infrastructură, în condiţiile stabilite cu aceasta.

Dacă în urma negocierii, într-un contract se oferă condiţii mai bune unui furnizor de reţele de comunicaţii electronice, inclusiv în ceea ce priveşte tariful, faţă de cele publicate deja sau care sunt prevăzute în contractele încheiate cu alţi furnizori de reţele de comunicaţii electronice, atunci aceleaşi condiţii trebuie să fie oferite şi celorlalţi furnizori, în mod nediscriminatoriu.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Addicted!
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1778

    ce primari frate?juma din ei nu au pus mana pe mouse

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.