Primul tren electric produs la Craiova

Primul tren electric produs la Craiova

1.715
12
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(7 voturi, media: 4,43)

Se numeste „Hyperion” şi atinge 160 de kilometri pe oră. Asta înseamnă un drum Bucureşti-Craiova în mai puţin de două ore. Sau Bucureşti-Braşov, în aproape o oră. Sună „S.F.”, dar nu şi pentru inginerii care l-au construit. Trenul trece zilele acestea prin ultimele probe înainte de lansarea din ianuarie. E atât de uşor de condus, încât şi un copil ar putea sta în cabină.

Trenului regional este fabricat la Craiova ţi este realizat prin fonduri europene, în cadrul unui proiect contractat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, respectiv „Introducerea în fabricație a trenului electric regional”, în valoare totală de peste 14 milioane de lei.

„Hyperion” respectă cele mai noi tendințe din lumea tehnologiei, aşa că nu putea să rămână cu tradiţionalele oglinzi retrovizoare. Are două camere care transmit imagini în timp real mecanicului de locomotivă.

Garnitura este formată din două vagoane motoare şi două purtătoare, iar capacitatea acestora este de aproximativ 180 de locuri. Interiorul pare din viitor, este aerisit şi nu există spatii închise care să dea senzaţii de claustrofobie. Însă va ajunge repede istorie dacă pasagerii nu vor avea grijă de el.

Şi ca trenul să nu ajungă pe mâna grafferilor, e deja vopsit în multe culori, din fabrică.

Sursa: stirileprotv.ro



12 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     30-10-2008
    Mesaje
    378
    Citat Mesaj initiat de boqqdan
    uite ca se si produc chestii la craiova. incep sa se miste.. avem ce sa cheltuim in mall

    )

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     01-06-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    36

    Wow !!! Chiar zici ca este din viitor !!! Foarte frumos !
    Acum ramane de vazut romanii nostrii dragi cat timp vor avea grija de acest tren….sper din tot sufletul sa nu ajunga istorie inainte de vreme !

  3. #3
    mnz
    Banned
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     in club
    Mesaje
    2954

    arata la fel ca sageata. i-au ars niste culori in plus. degeaba merge trenul cu 160 daca sina tine 40

    if ( max($_GET["iq"]) < 0 ) die();aka HitlR
  4. #4
    Gamer
    Data de inscriere
     16-08-2007
    Locatie
     1 MAI
    Mesaje
    493

    Oarecum numele Hyperion si tuningul exterior pare inspirat din jocul burnout paradise.

    Yo!
  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     23-12-2006
    Locatie
     Location Location...
    Mesaje
    862

    are importanta de unde e inspirat? se face, se produce, o sa mearga pe traseul motru-bucuresti la preturi mai mult decat decente

    da, garniturile vechi prind si ceva viteza dar conditii? sunt inumane …
    infrastructura nu o poate repara nimeni in afara de stat

    uite ca se si produc chestii la craiova. incep sa se miste.. avem ce sa cheltuim in mall

  6. #6
    Senior Member
    Data de inscriere
     16-11-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    883

    Se pare ca este rezolvata si problema sinelor.. Chinezii ies la „atac”:
    .

    http://www.zf.ro/zf-24/china-tinteste-investitii-strategice-in-romania

    Nemintind nu trebuie sa-ti aduci aminte nimic! http://www.pescardejiu.blogspot.com
  7. #7

    Mesaje

    […] Aici puteţi urmări şi un scurt clip video cu Hyperion […]

  8. #8
    Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    132

    Chinezii şi japonezii au deja de mult trenuri pe pernă de aer, care merg cu peste 300 km/h viteză de croazieră (aia maximă e mai mare) ba s-au şi oferit să ne facă şi nouă. Francezii la fel, au TGV – ul de vreo 30 de ani. Suntem ridicoli dacă ne lăudăm în 2013 că am construit un tren care prinde 160 km/h. Mai ales că nu prea are pe unde să meargă cu viteza aia. Dar aşa suntem noi, mai întâi facem trenul, şi abia apoi ne apucăm şi de calea ferată, dacă ne mai apucăm, că e greu. Poate ne ajută chinezii.
    Aşa-i românul, îşi ia Ferrari, eventual pe Bulgaria (deh, trebuie să dea o ţeapă şi la stat), chiar dacă nu are asfalt pe stradă.
    Şi cu şinele, degeaba fac chinezii şine, dacă le fură românii, şi celalalte minorităţi, – de ce să-i discriminăm şi să nu-i amintim şi pe ei?
    Dar să revin pe subiect, e bine că se mai şi produce cîte ceva la Craiova, nu trăim numai din servicii şi comert.

  9. #9
    woe
    Member
    Data de inscriere
     28-03-2008
    Locatie
     Bucuresti/Gorj
    Mesaje
    199

    Oleleie, chiar astept ziua cand o sa vin acasa din Bucuresti cu 160km/h. In doua ore jumate Motru – Bucuresti? fac naveta.
    Nu inteleg, insa, ce-au gasit asa interesant la Motru, de-l pusera cap de linie.

    Edited by MOD - Semnatura. Forumul permite si crearea unei semnaturi care sa apara la sfarsitul mesajelor tale; aceasta ar trebui sa fie o fraza scurta, un citat celebru, eventual o gluma, dar care sa nu aiba dimensiuni prea mari; Deasemenea nu sunt permise link-uri directe sau tag-uri catre: site-uri, anunturi de mica publicitate, publicitate de orice fel; Ne rezervam dreptul de a edita semnaturile ce incalca regulamentul forumului fara a avertiza utilizatorul;
  10. #10
    woe
    Member
    Data de inscriere
     28-03-2008
    Locatie
     Bucuresti/Gorj
    Mesaje
    200

    Bucuresti – Brasov intr-o ora nu se poate, ultima daca cand am mers eu pe sine nu era curent pe acolo, si Hyperion asta n-a auzit de Diesel. van Diesel

    Edited by MOD - Semnatura. Forumul permite si crearea unei semnaturi care sa apara la sfarsitul mesajelor tale; aceasta ar trebui sa fie o fraza scurta, un citat celebru, eventual o gluma, dar care sa nu aiba dimensiuni prea mari; Deasemenea nu sunt permise link-uri directe sau tag-uri catre: site-uri, anunturi de mica publicitate, publicitate de orice fel; Ne rezervam dreptul de a edita semnaturile ce incalca regulamentul forumului fara a avertiza utilizatorul;
  11. #11
    Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    152
  12. #12
    Senior Member
    Data de inscriere
     16-11-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    957

    Era de asteptat, din pacate!

    Nemintind nu trebuie sa-ti aduci aminte nimic! http://www.pescardejiu.blogspot.com

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.