Tradiții și obiceiuri oltenești în perioada sărbătorilor de iarnă

Tradiții și obiceiuri oltenești în perioada sărbătorilor de iarnă

9.194
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar odată cu ele sunt reînviate tradițiile și obiceiurile din moși-strămoși. In zona noastră entografică există tradiții și obiceiuri inedite, care încă se mai păstrează în mediul rural și care constituie o unicitate în țara noastră.

Tradiţia românească nealterată se mai păstrează în multe regiuni ale Olteniei. Astfel, porcul este sacrificat cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, în 20 decembrie. Încă de dimineaţă, sătenii îşi pregătesc cele necesare pentru tăierea şi pregătirea preparatelor din carne de porc. Deşi e agitaţie mare, cei mai fericiţi sunt copiii, căci ei vor fi urcaţi pe porcul gata pârlit şi curăţat, pentru a fi voioşi tot anul. În unele sate, ei sunt însemnaţi pe frunte cu sângele animalului, în semnul crucii, pentru a fi feriţi de boli de-a lungul anului următor. Chiar înainte de a se începe lucrul, animalul sacrificat este însemnat cu o tăietură în formă de cruce la frunte şi pe spate, zicându-se: În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!. Preparatele din carne de porc cunosc o mare diversitate de la o zonă la alta, atât ca denumire, dar şi ca mod de preparare.

Colindatul se face în Ajunul Crăciunului, seara. În general, cetele sunt formate din copii de la 6 până la 15 ani, majoritatea băieţi (în tradiţia oltenească, fetele merg mai rar la colindat). Aceştia nu au urări lungi şi, de obicei, colindă ‘cu Steaua’ sau cu ‘Moş Ajunul’. De la gazde primesc bani şi colindeţi: covrigi, colăcei, mere, nuci, iar uneori şi un păhărel de vin. Adesea, băieţii poartă cu ei o sticluţă cu parfum (sau făină de grâu) şi stropesc fata cu care şi-ar dori să fie tot anul următor. În dimineaţa de Crăciun, umblă cu colindatul copiii mai mici.

Obiceiuri de Anul Nou în Oltenia
În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu Pluguşorul. Ei urează un An Nou cu belşug în case: ‘Iarna grea, omătul mare/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belşug/ Pentru brazda de sub plug’. În Pluguşor, aratul înseamnă răspândirea Cuvântului lui Hristos. Ceata, formată numai din băieţi, are în dotare clopote, bici, buhai. O secvenţă aparte în desfăşurarea Pluguşorului o reprezintă însămânţarea, simbol al parabolei Semănătorului. Un alt obicei înrădăcinat în Oltenia, la 1 ianuarie, este primirea nepoţilor la moaşă şi datul la grindă. Moaşa pune bani într-un colac sau covrig împletit, apoi, cu covrigul pe cap, ridică de trei ori pruncul spre răsărit, cu urări de sănătate şi belşug.

Se spune că, pe vremuri, oamenii făceau multe răutăţi pentru că-L uitaseră pe Dumnezeu. Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele şi celelalte tradiţii ca, în fiecare an, de Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să ajungă la urechile oamenilor şi astfel să uite de răutăţi.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2174

    ar fi frumos sa bata copii la usa.dar nu cred ca mai stiu a colinda

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.