Debut fericit de an în Polivalentă pentru fetele lui Amariei

Debut fericit de an în Polivalentă pentru fetele lui Amariei

754
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Fetele pregătite de Carmen Amariei au făcut o partidă excelentă contra celor de la CSM București și rezultatul s-a văzut pe tabelă, la finalul jocului.

Încurajate de peste 1.500 de oameni, craiovencele au început mai slab, oaspetele conducând în permanență în primele minute, chiar și la două goluri, scor 9-7. A fost momentul când Carmen Amariei a cerut time-out, dar la cabine bucureștencele au intrat în avantaj, scor 14-13.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru oltence. În partea secundă, handbalistele antrenate de Carmen Amariei s-au despreins profitând și de ratările pe fază ofensivă ale oaspetelor, dar și de paradele excelentei Ionica Munteanu. La final, tabela de marcaj arătat scorul de 31-24 pentru elevele lui Amariei. Cele mai bune marcatoare ale gazdelor au fost Nicoleta Dincă și Roxana Han, cu 8, respectiv 7 goluri, în timp ce de la echipa vizitatoare s-au remarcat veteranele Alina Dobrin și Cristina Vărzaru, ambele cu câte 5 reușite.

Grație acestei victorii, SCM Craiova a acumulat 12 puncte în clasament și ocupa poziția a opta, în timp ce CSM București se află pe locul al șaselea, cu 16 puncte.

Gavrilă, debut fericit în fața propriilor fani

Alecsandra Gavrilă, tânăra handbalistă, împrumutată până la finalul sezonului de la Școala Sportiva 181 din București a făcut un meci bun contra fetelor de la CSM. După ce în etapa trecuta reușise doar un gol în eșecul de la Baia Mare, Gavrilă a intrat din nou pe foaia marcatoarelor, cu cele trei goluri izbutite în poarta handbalistelor din capitală.

Sursa: ghidsportiv.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.