După îndelungi aşteptări şi încercări de adopţii „la distanţă”, iubitorii de animale primesc o veste bună de la municipalitatea din Craiova. Serviciul de ecarisaj din cadrul Salubrităţii a înaintat spre analiză tariful privind adopţia la distanţă, urmând ca aleşii locali să-şi dea joi, 30 ianuarie, votul privind preţul, respectiv de 8,48 lei/câine/zi, inclusiv TVA.
Odată ce se va da startul adopţiilor la distanţă, craiovenii sau oricare alt cetăţean din ţară sau străinătate vor putea adopta un câine (sau mai mulţi) fără a-l scoate din adăpost, angajându-se, însă, să-i asigure toate cheltuielile necesare cu întreţinerea.
În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se arată că „începand cu a 8-a zi de staţionare a câinilor fără stăpân în adăpostul public, aceştia pot fi adoptaţi la distanţă de persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. În acelaşi act normativ se mai arată că „cheltuielile de întreţinere în adăposturile publice a câinilor fără stăpân adoptaţi la distanţă sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local.
În raportul întocmit de Salubritate sunt analizate şi cheltuielile cu întreţinerea câinilor din Adăpostul de la Breasta şi adopţia la distanţă, cheltuieli cu apa, vidanjarea, măturarea, dezinfecţia etc. Documentele pot fi consultate AICI.