Ioana Roşca merge mai departe în proba de dublu, la Tinajo

Ioana Roşca merge mai departe în proba de dublu, la Tinajo

1.110
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

 Tenismena originară din Craiova a fost eliminată miercuri în proba de simplu din primul tur la cel de-al treilea turneu ITF Futures desfăşurat în localitatea Tinajo de pe insula Lanzarote, Spania. Ioana a avut un ghinion teribil la stabilirea „ţintarului” tabloului principal, căzând încă din primul tur cu cea mai bună sportivă care participă la acest turneu. Chiar şi aşa, Ioana Roşca a fost aproape de o victorie în faţa rusoaicei, Valeria Savinykh(228 WTA), câştigând primul set al confruntării, scor 6-3. La scorul de 3-2 pentru Ioana în setul doi, ploaia a forţat întreruperea meciului timp de două ore, iar la reluare, experienţa jucătoarei din Rusia şi-a spus cuvântul, aceasta reuşind să reducă din handicap şi să se impună în setul decisiv, adjudecându-şi ultimele două seturi ale partidei, scor 6-3, 6-1. În schimb, Ioana a reuşit să se califice în sferturile de finală la proba de dublu, unde, împreună cu jucătoarea niponă Hikari Yamamoto au trecut de perechea britanică Dominique Covington-Jessica Simpson. Echipa formată din jucătoarea noastră şi tenisemena de origine asiatică a dispus în două seturi de duoul britanic, scor 6-3, 6-3. În faza sferturilor, Ioana şi coechipiera sa vor întâlni joi, 30 ianuarie, echipa alcătuită din chinezoaica Jia-Jing Lu(345 WTA) şi japoneza Riko Sawayanagi(541 WTA), cea din urmă fiind chiar adversara din optimi a Ioanei, din urmă cu o săptămână, atunci când craioveanca a ajuns în semifinalele probei de simplu în primul turneu de la Tinajo. „ Nu sunt neapărat dezamăgită că nu am reuşit să trec mai departe în proba de simplu, deoarece am întâlnit prima favorită a turneului, dar am o remuşcare, care rezultă din faptul că am reuşit să câştig primul set şi până ca ploaia să întrerupă meciul aveam un ghem în faţa rusoaicei în al doilea set. Asta e, acum mă voi concentra pe proba de dublu, unde m-am calificat în sferturi şi voi încerca să fac o echipă bună cu jucătoarea niponă, chiar dacă o ştiu de puţin timp, şi ne înţelegem mai mult prin semne.”, a declarat Ioana Roşca.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.