Februarie – în tradiţia chinezească – este începutul noului an. În 2014 înţelegem că este la rând ”Anul calului”. Amu’, dacă tot veniră trei sute de chinezi la Bucureşti, în 2013, dacă tot ne dorim să vină cu banii şi pofta lor de muncă, no’, zicem că n-ar fi rău să ne pliem, mintenaş, la calendarul lor şi să începem a scruta zarea din această perspectivă – noul an să înceapă cu 1 februarie.
2014 a început mai mult decât prost pentru toţi românii, excepţie fiind grofii din Bucureşti şi din fruncea judeţelor şi reşedinţelor de judeţ. Taxe şi impozite mai mari, alte taxe şi alte suplimentări de preţuri, toate făcute parcă în ciuda populaţie, într-o României în care toţi cei fără funcţii şi mandate tind să devină iobagi pe o moşie democratizată, zice-se, din 22 decembrie 1989.
Dorind să zicem ba una, ba alta de anul 2014, nu putem omite luna ianuarie 2014, una care poate avea repercursiuni majore asupra întregii societăţi româneşti, precum şi a întregului proces democratic (dacă o exista aşa ceva în România!) de pe plaiurile noastre mioritice.
Şi 2014, în fireasca lui derulare, dar şi aşa-zisul „Anul Calului” duc povara acestei lupte – nedorită şi ineficientă – în care un popor trebuie să asiste la o luptă a orgoliilor între Traian Băsescu şi USL.
Traian Băsescu, bătrânul matelot călit în arşiţă, vânt, ploi, ninsori, incendii, campanii politice etc., face ce face şi împlântă (de obicei pe la 18:30) dihonia în tabăra USL-ului. El, de unul singur, cu toată liota de „bizoni portocalii” reuşeşte să-l zăpăcească, în special, pe premierul Victor Ponta în aşa hal încât ”Victoraş” uită că trebuie să administreze o ţară şi intră, cu o inconştienţă şi o naivitate de ”sugaci”, de-a dreptul, nu în gura lupului (nea’ Traian), ci a întregii haite hămesite – nefericit şi nenorocos popor român !
Victor Ponta, cabinetul său de premier, dar şi „carul alegoric USL” au început anul electoral 2014 execrabil: taxe şi impozite mărite, continuarea scandalului „Chevron” şi a tuturor afacerilor legate de extracţii prin defragmentare (procedeu respins de UE, chiar în luna ianuarie, chiar în Parlamentul European), tragedia din Apuseni (unde Duşa a refuzat să dea Ok-ul pentru salvarea victimelor), starea de asediu în faţa viscolului şi zăpezii şi, bomboana pe colivă, ştergerea unei datorii de 500 de milioane de euro a Rompetrol către statul român. Ah, să nu uităm ”Marea evadare” declanşată la ora 00:00 a primei zile din februarie, în urma căreia vreo 15.000 de borfaşi revin în mijlocul nostru!
Ca totul să fie caragialenesc, ”Victoraş” se dădea, în două dintre aceste momente cheie, de mama focului să termine o pizza şi să reuşească o triţă (deşi după aceste „capace” puse poporului român ar trebui să dea şi un „slam dunk” care să ne îngroape de tot, sau să-l îngroape definitiv).
În tot acest glod, prim-partenerul din USL – Crin Antonescu – a dat dovadă de tact politic şi social, cu un discurs adecvat şi de bun simţ. N-a mai fost „loaza” USL-ului, ba chiar, o spunem fără a greşi cu nimic, a fost factorul de stabilitate care păstrează această struţo-cămilă politică, încă, în preferinţele românilor.
„Victoraş”, setat pe „Băse”, deşi juma de ţară încă suferă de pe urma „urgiei albe”, pare a uita că ăsta-i an electoral, cu două sesiuni, şi calcă în străchini mai ceva ca o capră neagră pe stâncile patriei. Sloganul de campanie USL – „Reuşim împreună!” – e mai diluat decât orice poşircă de bodegă, iar întâiul baschetbalist al ţării trebuie să-şi schimbe total strategia: să-l ignore pe arbitru şi să treacă la celebra încurajare din tribune – „Defense”!
Tătucu’ Trăienucu’ are tactica deja pusă-n practică. Dezertarea consilierilor săi, văzută ca o fugă a sclavilor de pe plantaţie, nu este decât o strategie foarte bine gândită (cu multe cuburi de gheaţă), de a da un start de forţă P.M.P. – ului. Mişcarea Populară, ca partid, pe fondul derapajelor necruţătoare ale Cabinetului Ponta, derapaje care lovesc crunt în populaţia electorală, poate avea parte de o neaşteptată susţinere din partea unei mase electorale care, deşi se recunoaşte manevrată, continuă să-şi trăiască experienţa sado-masochistă a democraţiei de mucava, o democraţie instaurată pe plaiurile mioritice în fatidica Duminică a Orbului din 20 mai 1990.
De trăit nu trăim bine, dar apăi să mai şi reuşim împreună. Dacă ei, grofii, între ei, nu trăiesc bine şi nu reuşesc să se înţeleagă la împărţitura ciolanului, amu’ noi, loazele, ce să mai înţelegem ?
Răspunsul o veni de la chinezi… Calu’ ăsta chinezesc o trage în ham la fel ca ai noştrii? Sau după trecerea lui o să rămânem, ca şi până amu’, cu reuşita calului din vârfu’ dealului?
P.S.: De-o fi una, de-o fi alta, nu cum zicea Domnu’ Eminescu, ce e scris şi pentru noi parcă am vrea să mai fie şi cum ne-am dori noi.
P.S.’: Şi, amu’, de la Domnu’ Eminescu: „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”.
P.S.”: O fi bună şeaua? O pricepe iapa?
Raspunde cu citat
