Marian-Jean Marinescu, nominalizat la premiile „Europarlamentarul anului 2014”

Marian-Jean Marinescu, nominalizat la premiile „Europarlamentarul anului 2014”

1.494
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Vicepreședintele Grupului PPE, europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu, a fost nominalizat la premiile „Europarlamentarul anului 2014”, categoria Cercetare și Inovare, pentru raportul privind sistemele europene de radionavigație prin satelit Galileo și EGNOS. Marian-Jean Marinescu este singurul eurodeputat român nominalizat în competiție. Aflat la cea de-a X-a ediție, în cadrul evenimentului sunt premiaţi deputații cu cele mai bune realizări, din 15 categorii.

Eurodeputatul român a fost apreciat în principal pentru introducerea în regulamentul Galileo/EGNOS a activității de cercetare și inovare privind dezvoltarea de aplicații în economie bazate pe sistemele de radionavigație prin satelit, precum și a finanțării acestei activități. A fost remarcată, de asemenea, și capacitatea raportorului de a asigura susținerea întregului spectru politic pentru programele Galileo și EGNOS.

Mulțumesc pentru nominalizare, sunt onorat! Mulțumesc și echipei care îmi este alături zi de zi. Această nominalizare este și o recunoaștere a muncii lor”, a declarat Marian-Jean Marinescu.

În aceeași categorie se mai regăsesc eurodeputații Christian Ehler (Grupul PPE, Germania) și Vicky Ford (Grupul ECR, Marea Britanie). Câștigătorul va fi desemnat în baza voturilor membrilor Parlamentului European, acesta urmând a fi anunțat pe 18 martie.



2 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     03-10-2008
    Mesaje
    19

    interesant.. sunt surprins. daca va castiga acest premiu, cred ca merita inca un mandat de europarlamentar. deci pe 18 martie vom afla…..OK.

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     03-10-2008
    Mesaje
    30

    da… a si castigat. ma mir …

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.