Craiova: Elevii chiulangii, ridicaţi de poliţie din baruri

Craiova: Elevii chiulangii, ridicaţi de poliţie din baruri

866
15
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Nu mai puţin de 22 elevi din Craiova, care absentau de la ore, au fost găsiţi de poliţiştii de la Secţia 1 în barurile din apropierea unităţilor de învăţământ. Acţiunea de „recuperare” a chiulangiilor a fost făcută special pentru prevenirea absenteismului şcolar.

Polişiştii de proximitate din cadrul Secţiei 1 Craiova s-au deplasat, în această dimineaţă, în jurul orei 10:30, la mai multe unităţi de alimentaţie publică din imediata apropiere a şcolilor din centrul oraşului. Oamenii legii au depistat 22 de elevi care plecaseră de la orele de curs şi pe care i-au condus înapoi la şcoală. Conducerea unităţilor de învăţământ şi diriginţii elevilor care au absentat au fost anunţaţi, urmând ca şi părinţii să afle de chiulul odraslelor.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, fiind intensificate şi activităţile preventive din unităţile de învăţământ pentru a preveni victimizarea elevilor.



15 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     01-06-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    44

    Foarte bine ! Poate asa isi vor da seama, elevi, ca trebuie sa fie la scoala nu prin baruri…!

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     17-02-2008
    Locatie
     La mama Dracu:|
    Mesaje
    103

    ))….Doamneee cat de penibil…..Isi fac cu adevarat meseria)….Vai si-amar de ei

  3. #3
    Gamer
    Data de inscriere
     26-07-2007
    Mesaje
    277
    Citat Mesaj initiat de Printesa_79
    Foarte bine ! Poate asa isi vor da seama, elevi, ca trebuie sa fie la scoala nu prin baruri…!

    Poate daca s-ar face scoala,s-ar duce si elevii.

  4. #4
    Afacerist
    Data de inscriere
     30-04-2007
    Locatie
     downtown
    Mesaje
    5200

    Tel : 0742 52 52 72 Tel : 0768 32 22 23Y!M : senso13Facebook : Sport TrainersPerpetuum Mobile
  5. #5
    De-al casei
    Data de inscriere
     19-11-2008
    Mesaje
    292

    Zici scoala si tragi apa.

    http://www.frf-ajf.ro/dolj/echipe
  6. #6
    Newcomer
    Data de inscriere
     15-11-2005
    Mesaje
    46

    Ma si mir cum au putut sa ii aduca inapoi la școală.

  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     08-12-2012
    Mesaje
    13

    Nu înțeleg care e treaba lor cu elevii chiulangi. Fiecare face ce vrea cu viața lui. Dacă vrea se duce la școală, dacă nu, nu. Când se fură ceva de valoare nu sunt în stare să-și facă meseria. Încă odată se dovedește că poliția română, e JALNICĂ!

  8. #8
    Member
    Data de inscriere
     12-12-2012
    Mesaje
    136

    erau si ”kinderii” pe la pariuri, la pacanele…sa faca un ban cinstit si ei ce naiba.

    ''I fear the day that technology will surpass our human interaction. The world will have a generation of idiots.'' Albert Einstein. That day is today.
  9. #9
    Junior
    Data de inscriere
     07-12-2012
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    72
    Citat Mesaj initiat de dudu’
    Citat Mesaj initiat de Printesa_79
    Foarte bine ! Poate asa isi vor da seama, elevi, ca trebuie sa fie la scoala nu prin baruri…!

    Poate daca s-ar face scoala,s-ar duce si elevii.

    SUBSCRIU.

  10. #10
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2451

    viitorul de aur al nostru……….

  11. #11
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-07-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    34

    din plictiseala fac asta )

    Nu!
  12. #12
    De-al casei
    Data de inscriere
     19-11-2008
    Mesaje
    293
    Citat Mesaj initiat de niculicitavi
    viitorul de aur al nostru……….

    nu stiu generatia asta ce v-a face dar nici cu generatia lu ceasca nu poti sa te lauzi, nu mai zic nimic de genaratia de stergatori de kkt prin tari straine ca oricum nu ai cu cine discuta.

    http://www.frf-ajf.ro/dolj/echipe
  13. #13
    Troll
    Data de inscriere
     08-09-2007
    Locatie
     cra, craiova
    Mesaje
    904

    ce bine de mine ca dormeam cand nu ma duceam la scoala

  14. #14
    Spammer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    2110
    Citat Mesaj initiat de niculicitavi
    viitorul de aur al nostru……….

    ))

  15. #15
    Addicted!
    Data de inscriere
     02-05-2013
    Locatie
     1n 743 Fu7ur3
    Mesaje
    1994

    Zilele acestea mare parte ridicati din casele de pariuri.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.