Conform art.25 din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.
În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea acestui termen la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu urmatoarele documente: copie permis de arma, copie carte de identitate, certificat medical, aviz psihologic, o fotografie color 3×4, permis de vanatoare, certificat de cazier judiciar.
Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.
Activitatile desfasurate de politistii specializati din cadrul Biroului de Arme Exploziv Substante Periculoase urmaresc verificarea modului in care detinatorii de arme respecta prevederile legale precum si informarea cetatenilor cu privire la dispozitiile din domeniul armelor si munitiilor, punandu-se accent totodata si pe consecintele nerespectarii acestora.
Detinatorii de arme pot depune documentele in vederea prelungirii valabilitatii la sediul Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj – Biroul Arme Exploziv si Substante Periculoase, in Craiova, pe strada Amaradia, in fiecare zi de marti si joi, intre orele 09.00-12.00
Reamintim detinatorilor de arme si munitii neletale, din categoria celor supuse autorizarii (pistol cu gaze, proiectil din cauciuc) faptul ca aceste arme nu pot fi folosite decat in caz de autoaparare, stare de necesitate sau in poligoane autorizate. Folosirea acestora in alte conditii constituie infractiune si se pedepseste conform prevederilor din Codul Penal.